Salvati Parcul Circului

Chiar daca nu se incadreaza foarte bine in tema blogului, nu pot sa raman indiferenta la acest articol, din ziarul Adevarul, si la realitatea care m-a izbit azi in Parcul Circului.
Acest lac arată așa, sau arăta acum ceva timp…

2006

 

Anul trecut numarul nuferilor roz a fost impresionant. Dar evident ca acum arata pustiu, lipsit de viata si riscul este sa dispara.

Ratele salbatice, sau lisitele care isi faceau cuib in stuful des, au disparut…

Ma tot intreb: Cine sa salveze Parcul Circului?…

Salvati Parcul Circului
30 martie 2009 – Marcu Cristiana

“Salvati Lacul Tonola!!!! Din vara anului 2007 apa lacului scade ingrijorator. Despre acest lac se stie ca este alimentat de mai multe izvoare subterane si ca este singurul lac din Bucuresti si imprejurimi unde cresc lotusi egipteni si flora mediteraneana care strajuie lacul de jur imprejur. Incepand din anul 2007 s-au trasmis mesaje de avertizare la forurile compentente( Primaria Capitalei si Primaria Sectorului 2) prin care se atentiona pericolul scaderii nivelului apei. Recent a mai fost trimisa o petitie catre Primaria Municipiului Bucuresti, inregistrata cu Numarul 802800/04.02.2009 si la Directia Inspectie si Control General cu Nr. 18/493/06.02.2009 – probleme privind lacul Circului ( scaderea accelerata si alarmanta a nivelului apei din lacul Circului) la care s-a primit urmatorul raspuns in data de 27.02.2009: “…lucrarile de executie ale blocului de birouri amplasat are fundatia la circa 34 m adancime, si afecteaza panza freatica si implicit izvoarele naturale care alimentau lacul si s-au instiintat factorii implicati , respectiv, beneficiar imobil SC Cascade Park Plaza SRL, constructor SC Bovis Land Lease, Primaria sectorului 2, Administratia Nationala Apele Romana, SGA Ilfov- Bucuresti, Agentia de Protectie a mediului Bucuresti.” – Dupa cum se vede , exista o multitudine de institutii si agentii care ar fi trebuit sa se sesizeze si sa ajute cu ceva de peste 2 ani. La raspunsul primit in data de 27.02.2009 de la ALPAB, se precizeaza ca: “Administratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti va comanda un studiu hidrogeologic unei institutii specializate care sa stabileasca cauzele care au dus la scaderea nivelului lacului si sa indice posibilitati de alimentare cu apa a lacului din alte surse” Ne intrebam cit va costa si cit va mai dura acest studiu hidrogeologic care o sa fie comandat de ALPAB -probabil pina la secarea definitiva a lacului – observabila cu ajutorul mirei de control montata la inceputul lunii martie. In cele 4 saptamini de cind a fost pusa, nivelul apei a scazut cu 20cm. Iar fata de vara trecuta si de nivelul normal al lacului este scazuta cu peste 2 metri. Va reamintim ca din vara trecuta a inceput, la cladirea EuroTower ce se construieste in Barbu Vacarescu si are 5 subsoluri( cu cota la cca. -34.0m), sa se deverseze, prin de doua ori 15 conducte si doua puturi de adincime, apa la canal. Totusi se poate face ceva sa fie salvat lacul si parcul(incep sa se usuce si copacii din jurul lacului) pana nu este prea tirziu???? Sau deja cerem prea mult? Ne-am mai gindit la o eventuala ipoteza: ca si epuizmentele de la metrou de pe linia Stefan cel Mare – Obor ( in zona Circului) sa afecteze pinza freatica si ar putea fi redimensionate si redirectionate pentru salvarea lacului. Iar izvoarele s-ar putea sa fie acoperite de mal deoarece nu s-a mai facut decolmatarea lor de zeci de ani.”

Adevarul: http://www.adevarul.ro/reporter-adevarul/foto/salvati-parcul-circului.html

Casta Diva

Nu caut sa propun un fundal sonor care sa se potriveasca blogului sau postarii. Mi se intampla adesea ca anumite piese sa imi sugereze imagini sau invers. Pictura si muzica au in comun frumusetea si, uneori, fiecare prin mijloacele sale de expresie, transmit acelasi lucru, aceeasi emotie.

Mi se pare ca vocea sopranei (Angela Gheorghiu) si marmura imaculata a sculpurii lui Hiram Powers (1805-1873), artist american, au aceeasi stralucire si au fost ‘’slefuite” cu aceeasi finete. 

Imi pare rau ca nu am gasit un fisier audio si am apelat la you tube, care se pare ca nu poate fi inserat direct pe wordpress..

Casta Diva – Angela Gheorghiu

Musee des beaux-arts de Lyon

Muzeul de Arte Frumoase din Lyon isi prezinta pe web superba sa colectie intr-un site complex, viu. Il puteti vizita in turul virtual sau aveti posibilitatea sa explorati vizual, in amanunt, sculpturile. Un exemplu:  Buste de femme en médaillon, 1532.

 

In galeria de pictura: Tintoretto, Veronese, Rubens, Gauguin, Manet, Renoir, Degas, Picasso, …

http://www.mba-lyon.fr/mba/

Ave Maria

In 1460 Petrus Christus picta o Madona mai putin obisnuita,  The Virgin of the Dry Tree,  inconjurata de ramurile uscate ale unui copac, prefigurand fruntea incoronata de spini a lui Isus. De jur imprejur, litera A din aur este reprezentata de 15 ori:  simbol al lui “Ave Maria” si al misterelor Sfantului Rozariu.

Desprinsi din context, Fecioara si Pruncul nu m-ar fi impresionat suficient de mult incat sa-mi amintesc mai tarziu tabloul, dar copacul cu infatisare spinoasa, simbolurile si fundalul intunecat, interminabil, creeaza senzatia de inaccesibilitate si suprarealism. Fecioara si Pruncul sunt suspendati in etern, acolo unde muritorii de rand ii pot vedea, dar nu ii pot atinge.

 

Reascultand mai tarziu Ave Maria, mi-am dat seama ca ceva nu se potriveste cu vocea Mariei Callas. NU este ea. Doar un fake al internetului. Totusi, frumoasa interpretare - Ave Maria

c. 1460
Oil on panel, 17 x 12 cm
Museo Thyssen-Bornemisza, Madrid

Leonardo

Acum cateva zile discutam cu eyes_wide_shut : ) despre cel mai frumos tablou al lui Leonardo. De ce toata lumea se calca in picioare sa o vada pe Monalisa, la Louvre, cand la cativa metri este Sf. Ioan Botezatorul? Am fost de acord ca acesta este tabloul sau cel mai reusit, mai enigmatic si mai vibrant, chiar daca mai putin cunoscut. Amandoi am observat ca, in unele reproduceri, nici macar nu este vizibila crucea… Cu atat mai bine. Efectul este mai pregnant cand descoperi ceva ce nu ai vazut de prima data.

violenta

Am observat ca numai oamenii slabi folosesc violenta, pentru ca intelectul nu le permite sa reactioneze altfel. E simplu sa te repezi la cineva cu pumnii si sa strigi ca “ai dreptate”. In realitate e o tactica josnica si penibila. 

Cred ca nu m-as apara nici in fata atacatorului meu direct, daca s-ar intampla. Sau m-as apara, dar fara sa-l atac si eu. Violenta si cruzimea sunt lucurile pe care le dispretuiesc cel mai mult. Despre cruzime am vrut sa scriu acum ceva timp, dar subiectul asta mi-ar face rau si am renuntat. Asa cum am renuntat sa vad pana unde merge cruzimea oamenilor… De cand ma stiu, de copil, mi s-a facut rau in fata scenelor de o violenta extrema.

Sigur am sa revin si cu pictura : ), dar timpul imi este potrivnic.

Freundshaft

Din nou scandalosul Schiele. Cu timpul am constatat cat de la indemana este sa vorbesti despre  pictura academica si reprezentantii sai conformisti. Portrete de femei sau copii frumosi, linii curbe armonioase, culori pastelate si tehnica stapanita perfect. Egon insa, cauta frumusetea in alta parte, in contururi trasate ciudat, parca tremurand sub imboldul unor sentimente si trairi personale extreme.

Freundshaft

Dublu portret

Portretul sotilor Lorenzo di Ranieri Scolari si Angiola di Bernardo Sapiti ma face de fiecare data sa zambesc. Desi se presupune ca a fost pictat in momentul comemorarii unui eveniment important (casatoria sau nasterea unui copil), figurile celor doi poarta o usoara urma de naivitate si parca ar fi desprinse din cartea cu povesti. Simtul umorului, nu stiu daca al pictorul sau al sotilor, a avut un rol principal in compozitie. Barbatul este infatisat doar partial in cadrul ferestrei, intr-o postura ce ii confera un aer amuzant, in timp ce sotia priveste surazatoare intr-un punct nevazut. Aparent sunt fata in fata, dar pozitia si proportiile lor dovedesc contrariul. Spatiul in care este surprinsa scena este extrem de redus si personajele par uriase, sau doar locuiesc intr-o casa de jucarie… Sa fie o aluzie la intimitatea celor doi, sau sa exprime  pozitia lor privilegiata?…

Cromatica o gasesc deosebita, calda, armonioasa. Rosul de burgundia, culoare atat de fascinanta si neobisnuit de frumoasa, a fost probabil obtinut cu intentie, sau,  asa cum se intampla adeseori cu tablourile foarte vechi, doar patinat de vreme.

 

Portrait of a Man and Woman at a Casement, ca. 1440

Fra Filippo Lippi (Italian, Florentine, born ca. 1406, died 1469)

Tempera on wood; 25 1/4 x 16 1/2 in. (64.1 x 41.9 cm)

The Metropolitan Museum of Art

trecut si viitor

Sa privesti mereu inainte! Trecutul e undeva in spatele tau.

Cand am ascultat interviul unei actrite celebre, nascuta in Tunisia si consacrata in Italia, apoi in intreaga lume, m-am gandit:

“Iata cuvintele invingatorului, optimistului, dar… privind mereu spre ceea ce va fi sa vina, intr-un anume punct ai sa observi ca, rostogolit de prea multe ori, “ghemul” a ajuns aproape de capatul firului si aventura viitorului se apropie vertiginos de sfarsit. Si atunci, tot trecutul tau capata o alta semnificatie. El nu mai este bariera intre tine si speranta, ci legatura intre copilarie si maturitate si intre tine si tine, precum o retea ce constituie viata ta… Numai urmele adanci ale tristetilor sau nereusitelor tale adunate umbresc chipul amintirilor, toate celelalte momente il fac insa valoros, plin de sensuri, concentrate in cuvantul “intelepciune”.”

O reprezentare usor pesimista a celor trei presupuse stadii ale unei femei : )

Gustav Klimt, Three Stages of Women

De Heem

Natura moarta dar de data aceasta un pictor olandez, Jan Davidsz de Heem. Decorul este impresionant, incarcat si rascolit de un ospat neterminat. Masa si obiectele ce o inconjoara par a fi fost parasite in graba. In detaliu insa, perspectiva se schimba…  

Pictura olandeza din “Perioada de aur” reflecta fie austeritate, fie sobrietate, sau se limiteaza la scene casnice, comune. Atunci cand nu respecta aceste reguli si isi permite indecenta opulentei sau atinge limitele senzualitatii, o face tot in sens moralizator. Precum numeroase tablouri de la aceea vreme si cel al lui de Heem contine aceleasi simboluri ce incrimineaza “dezmatul” si indeamna la cumpatare : )

Tehnica de executie a diverselor materiale si texturi, excelenta…

A Table of Desserts
1640, Louvre

Detaliu

Detaliu

Georg Flegel

Cred ca pictorii naturii moarte sunt maestrii sensibilitatii. Cum altfel ar fi pictat cu atata grija pentru detaliu subiecte neinsufletite?

Pahare si vase de cristal, delicate, atat de transparente incat se pierd in fundal, farfurii de argint incrustat, tipsii incarcate de fructe aromate sau mancaruri savuroase, tacamuri slefuite si un buchet colorat de flori – toate intr-o dezordine studiata si asezate parca special sa ne incante nu numai ochiul, dar sa ne picure si din dorinta degustarii. In plus, unele picturi degaja o atmosfera calda, casnica, purtand amprenta si emanand parfumul presarat de amintirile unui alt secol.

 Azi un tablou al unui pictor german.

Georg Flegel
1566 – 1638

Cupboard, 1610,  Oil on canvas
(92 x 62 cm)
National Gallery, Prague, Czech Republic

Proiect Art Nouveau

Nu stiu de ce doar casele vechi mai pastreaza parfumul stilului art nouveau. Nu mai este nimeni atras de linii curbe armonioase, motive vegetale sau inspirate de natura?

Eu mi-am imaginat si am incercat sa adun elementele posibile ale unei case cu atmosfera art nouveau in secolul 21. Nu foarte mare, mai putin incarcata, respectand doar in accente stilul, dar pastrand amprenta perioadei in care s-a consacrat.

In primul rand vitraliul, detaliu nelipsit.

 

Intrarea

Ferestrele

Scarile

“Sistemul” de iluminare : )

Cateva piese de mobilier

 

 

 

 

 

In fata semineului

Un ceas

Cateva obiecte

 

Un interior de sala de baie

Si detalii

 

Vesela si obiecte din sticla

  

      

 

 

 

 

 

 

 

 

Faianta 

         

        

Pe masuta de toaleta

 

 

In gradina

The Milkmaid at Rijksmuseum

In copilarie imi placea sa colectionez timbre. Era o pasiune pe care am descoperit-o indrumata de mama. Dupa ce ne-a aratat (mie si fratelui meu) cum sa asezam timbrele in clasor, am inceput sa ma preocup “serios” de filatelie. Apreciam in general timbrele frumos colorate sau cele pe care le gaseam interesante si, nu in ultimul rand, pe cele “nestampilate”, dovada a valorii lor. Am inceput sa cunosc o lume mai putin accesibila in mod direct. Imi aranjam timbrele meticulos in functie de tema si pictura era la loc de cinste. Si acum ma intreb de ce pictura? Cu siguranta o consideram un subiect important. Printre timbrele mele se gasea si o “laptareasa”. Imi parea a fi doar o imagine simpla, banala… O fata nu prea frumoasa (si pe atunci nu foarte tanara pentru mine) ce turna lapte dintr-un ulcior. Cred ca atunci asa era normal sa privesc lucrurile.

In timp, m-am obisnuit cu imaginea fetei de casa, fara sa fiu preocupata de orice informatie legata de autor, de epoca, de stil. Fata era acolo, in memoria mea, dar numai intuitia imi spunea ca ea reprezinta ceva.

Cred ca sunt multi cei care recunosc tablourile lui Vermeer, dar putini cei care il cunosc si fac legatura intre nume si opera sa. Ipoteza este verificata. Toti au vazut Fata cu cercel de perla si laptareasa pictorul insa… nu si-l amintesc.

A trecut ceva timp si am aflat si eu cine este autorul. Mi-am adus aminte de clasor, de timbrele cu tema pictura si totul s-a oprit aici… Pana in ziua in care am decis ca Vermeer nu va ramane doar o reproducere filatelica. Calatoria in Olanda nu a fost un simplu concediu (apropo de asta, sper ca nu ma repet, dar, un cunoscut olandez, mi-a spus ca nu intelege ce am cautat la Amsterdam in vacanta si ca trebuie sa ma trezesc: the old dutch masters sunt de mult depasiti – nimic mai neadevarat, zic eu).

Recunosc, nu ma asteptam. Credeam ca alte tablouri ma vor impresiona, dar… cand am vazut The Milkmaid, am ramas minute in sir in fata lui… Intr-o incapere cu foarte multe picturi celebre, inclusiv alte tablouri ale lui Vermeer, in fata umilei servitoare se astepta la rand… Este greu de descris in cuvinte. Imaginea fetei surprinse in momentul casnic este atat de vie, atat de intens si frumos colorata incat senzatia de prezenta animata, alive este greu de uitat… Lumina blanda ce se scurge prin fereastra, albastrul intens si galbenul pastelat al hainelor creeaza o armonie cromatica imposibil de reprodus in carti si cataloage. Apoi, tehnica folosita… Painea de pe masa este de fapt o aglomerare punctiforma care insala privirea. De departe are precizie fotografica, de aproape imaginea se descompune in tuse nebanuite.

 

The Milkmaid, Rijksmuseum, Amsterdam

A fost cea mai frumoasa si mai interesanta calatorie de pana acum, cu multe momente inedite. Una dintre surprize, foarte amuzanta, a fost reproducerea ”studioului” lui Vermeer, la muzeul din Delft care ii este dedicat. Ne-am fotografiat ca si cand am fi pozat pictorului in urma cu cateva secole : ). Fotografia include evident o fereastra, o masa, ceramica de delft si alte accesorii folosite de pictor.

Tamara de Lempicka

Biografia Tamarei de Lempicka ne dezvaluie o artista excentrica. Amanuntele picante despre viata ei construiesc o imagine insolita, de femeie independenta, boema, calculata, inclinata spre placeri interzise. Chiar daca fiica ei, Kizette, nu s-a bucurat de o prezenta materna constanta si grijulie, portretul ei a fost pictat si repictat in numeroase randuri. Mai mult, alte portrete feminine par a semana cu fiica sa. Poate ca instinctul matern a fost “sublimat” in pictura…

Kizette in Pink, 1926

Kizette Sleeping, 1934

Paleta de culori este redusa, dar selectata cu grija in fiecare tablou in parte. Forma prevaleaza in fata culorii iar eleganta si claritatea acesteia sunt cuceritoare si o fac pe Lempicka, cel putin in parte, accesibila oricui. Umbrele modeleaza personajele care par daltuite in piatra fina iar detaliile nu incarca inutil pictura.  Aproape ignorand texturile, imaginea lasa privirea sa alunece pe suprafete, bucle, colturile buzelor si curbele largi ale corpurilor sau unghiurile ascutite ale cutelor. Compozitiile ei respira de cele mai multe ori un aer neobisnuit, aluziv si erotic, insa alteori naivitate si calm.

 

Trupurile pastelate ale lui Adam si ale Evei, paralele si imbratisate pe jumatate,  sunt proiectate pe un fundal in culori metalice. Probabil ca, tocmai nuantele reci din background, incalzesc siluetele impietrite ale personajelor.

The Pushkin museum of fine arts

Cateva tablouri semnate de nume celebre - Lucas Cranach the Elder, Bronzino, Rembrandt, Renoir, Gauguin, Degas- si statuete antice egiptene. Un website insa nu prea inspirat.

http://www.museum.ru/gmii/defengl.htm

Edgar Degas, Blue dancers, 1890,

The Pushkin Museum of Fine Arts

Hermitage – St. Petersburg

Un muzeu deosebit si un website foarte generos: Hermitage, St. Petersburg. Colectii impresionante de arta preistorica, cultura rusa, arta europeana – Leonardo da Vinci, van der Weyden, Rafael, Titian, Rembrandt si lista poate continua - tezaur, arta orientala, un muzeu al portelanului, etc. Colectia digitala include un indice alfabetic al artistilor si al operelor. Rezolutia imaginilor este destul de buna, cu posibilitatea de zoom. Un muzeu complex care te lasa sa il descoperi.

http://hermitagemuseum.org/html_En/index.html

St Luke Drawing the Virgin
Weyden, Rogier van der.
Oil on canvas. 102.5×108.5 cm
Netherlands. 15th century 
Hermitage St. Petersburg.

Noapte si zi

Pentru tine/ sa stii/ numar noapte/ si zi : )

Atunci cand soarele rasare la orizont, seara incepe sa aseze peste strazi. Acul ceasornicului se opreste derutat o clipa apoi incepe sa indice orele precum un secundar… Noapte sau zi? Cand incepe azi si cand se sfarseste maine? Zilele se succed din ce in ce mai repede, dimineata nu mai are rabdare si se transforma pe neasteptate in noapte, gandurile care incoltesc acum se sfarsesc peste 24 de ore. Secunda sambata tasneste spre duminica, lunile numara 365 de saptamani, iar anii zboara din calendar precum cele 12 file.

Asa ar trebui sa treaca timpul o vreme.. Apoi sa se opreasca brusc si sa curga greu, incet, concentrat intr-o singura zi.

http://www.trilulilu.ro/Dobis/92193f941344f4

Magritte – l’empire des lumieres

brooklyn museum

Colectii de arta americana, europeana, aficana, egipteana, etc..

http://www.brooklynmuseum.org/collections/

Camille Pissarro (French, 1830–1903). The Climb, Rue de la Côte-du-Jalet, Pontoise, 1875. Oil on canvas,  (53.7 x 65.4 cm). Brooklyn Museum

Deposition – van der weyden

In general, pictura religioasa nu ma atinge… Nu pentru ca subiectul nu ar merita toata atentia si admiratia privitorului, ci pentru ca in istoria artei exista nenumarate exemple si reiterari ale aceleiasi teme. Fie ca este vorba de chipul Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, fie ca este vorba de Rastignire, fie Cina cea de Taina… reluarea la nesfarsit a momentului religios ma deruteaza. Dar…

In 1435, probabil, caci Rogier van der Weyden nu si-a datat si nici semnat tablourile (cu o singura exceptie, daca nu ma insel), prinde contur o creatie plina de emotie, de sugestii creionate subtil si tehnica stapanita perfect.

Inainte de a vorbi despre “Deposition“, trebuie sa precizez ceva: o pictura placuta vederii, decorativa, o pot agata de perete si o pot admira in fiecare zi. Dar daca in spatele unei panze exista o idee, iar ideea e transpusa in fapt astfel incat sa imi incerce imaginatia, sa ma faca sa caut si sa ii patrund intelesurile, sa ma surprinda in momentul in care eu credeam ca am inteles tot, atunci acea imagine este mult mai mult decat un obiect frumos care imi atrage atentia.

Deposition se inscrie in categoria capodoperelor pe care le putem patrunde numai daca le privim cu atentie si le cautam sensul… Se pot scrie multe despre ea. Dar eu sunt adepta sintetizarii si transmiterii informatiei concentrate, valoroase, accesibile oricarui privitor.

Pictura se crede ca a fost destinata unui altar. Personajele, pictate la dimensiune aproape de cea reala, invesmantate bogat, aproape fastuos, sunt prinse intr-o compozitie care se subordoneaza ideii de de tristete apasatoare… Dovada vie este spatiul restrans, inadins micsorat si aglomerat al nisei in care se desfasoara scena. In perimetrul limitat al nisei, mai generoasa la baza si mai restransa in partea superioara, nu ar fi incaput in realitate atatea personaje. Crucea este redusa in mod deliberat, din acelasi motiv. Personajele din extreme, inchid compozitia, iar linia trupului lui Isus este paralela liniei Fecioarei Maria. Pana si mainile lor sunt unite imaginar intr-o diagonala. Toata compozitia in ansamblu este animata de ritm si armonie in contrast accentuat cu apasatoarea tristete sugerata subtil.

 

Detaliile din cartea dedicata artistului m-au convins ca pictura este mult mai frumoasa in realitate decat in tiparitura, iar asocierea dintre frumusete, armonie si durere, este menita sa se adreseze credinciosului si profanului deopotriva, ca si cand pictorul s-ar inclina in fata a doi “zei”: Divinitate si Arta.

 

Deposition nu este o reprezentare a unui moment, conform cu istoria evenimentelor, ci o metafora a sentimentului religios…

Egon Schiele

Prima intalnire cu lucrarile lui Egon Schiele a fost o surpriza… Chiar daca ceva din stilul lui amintea de tablourile maestrului sau, Klimt, liniile nervoase, siluetele “neterminate” ale personajelor, poarta o amprenta unica. E imposibil sa nu admiri sau, dimpotriva, sa nu te revolti in fata subiectelor sale. Pentru ca Schiele nu este un artist conservator, “cuminte”, conformist. Recunosc ca, initial, nu am inteles rostul nudurilor adolescentine, dar asta nu inseamna ca nu am remarcat talentul sau. Mai tarziu am descifrat si ideea din spatele lucrarilor “scandaloase”… Pacat ca Egon Schiele a murit prea tanar si nu vom sti niciodata ce ar fi pictat la maturitate… 

  

 

Sensibilitate…

Inainte de pictura, de muzica, de arta, de noi, e sensibilitatea noastra. Fara ea, arta nu ar fi posibila. La asta se rezuma InyoureyesIamhome…. Ca place sau nu, ca e citit sau ignorat, prea putin ma intereseaza. In final vreau doar sa se inteleaga ca este dedicat exclusiv unei calitati exceptionale, accesibila oricui… Poate ca este paradoxala afirmatia, dar eu cred in ea mai mult decat in orice altceva…

Si o consideratie personala: blogul, jurnalul nu are nicio valoare, daca singurul sau scop este afirmarea si sublinierea propriei valori. Daca el nu se subordoneaza unei idei, este din start un esec. Eu deja am ales sensul catre care ma indrept : )

astronomie

Am ezitat sa public insemnarea pentru ca pare a fi legata de experimetul de la Geneva…. In realitate nu are nicio legatura cu el. O simpla coincidenta. In paranteza fie spus, am ras azi de toti cei care au surpraevaluat consecintele experimentului si au uitat ca nu sunt in masura sa isi expuna parerea in legatura cu un subiect care ii depaseste….

 

 

Dupa nenumarate miliarde de ani, un astronom a descoperit ramasitele luminii ce a insotit Big Bang-ul. Invizibila ochiului, aparatele speciale o detecteaza si astazi peste tot in univers. Fenomenul fizic este, cel putin pentru timpul nostru, irepetabil ca intensitate si amploare, dar la scara redusa emotiile au acelasi destin. Inchise in labirinturile unei fiinte, se nasc cu atata forta si persista peste ani. Cine poate sti daca ramasitele lor n-ar putea fi detectate si dupa ce aparent au disparut? Daca am putea sa masuram exact intensitatea sentimentelor noastre (in microuniversul pe care il alcatuim) de la un pol la celalalt, am ajunge sa descriem omul in termeni astronomici: iubirea s-ar compara cu un big bang, iar durerea ar lua forma unei gauri negre. Oricat de impresionata as fi de explozia primordiala, de nasterea atat de spectaculoasa a lumii, de misterul supernovelor in inima carora se ascund the black holes, emotiile umane mi se par mult mai speciale si miraculoase.

Daca omenirea s-ar stinge catastrofal maine, poate ca vibratiile existentei noastre s-ar propaga prin univers precum lumina primordiala…

Constantin Brancusi, Sarutul, 1907

Emile Munier

Emile Munier (1840 – 1895) a pictat asemenea profesorului sau Bouguereau potrete dragalase care ne privesc cu ochi mari, rotunzi, inocenti. Nu pot sa spun ca stilul celor doi imi este foarte “aproape”. Contine ceva prea dulceag, decorativ. Dar picturile sunt accesibile oricui si plac. Inclin sa cred ca americanii au o preferinta pentru acest stil si am observat pe un site dedicat artelor plastice ca Bouguereau era apreciat in mod special.

Portretul Mariei-Louise, 1879, Colectie particulara

 

En Pénitènce, 1879, Colectie Particulara

Carte

Pentru iubitorii de Old Dutch Masters, o carte care merita cumparata: Masters of Netherlandish Art – Rogier van der Weyden, de Stephan Kemperdick.

In paginile ei veti descoperi “secrete” ale celor mai cunoscute picturi ale lui Weyden si reproduceri reusite. Detaliile unor opere sunt si ele la mare pret, pentru ca, in lipsa originalului, puteti admira de aproape picturile.

Nu costa chiar putin, dar nici foarte mult: 35 ron.

Intre 0 si + infinit

Avem ocazia zilnic sa aratam cine suntem. De obicei nu ne abatem de la standardele social acceptate. O solutie comoda si utila. Cu cat suntem mai puternici, mai hotarati, mai increzatori in noi insine, cu atat imaginea transmisa e mai frumos creionata si mai repede acceptata de cei din jur. As putea sa enumar cateva clisee in care noi oamenii ne incadram, dar ar fi rendundanta informatia si insemnarea mea ar semana cu un articol de ziar. Suntem manati de instincte, de prejudecati si impulsuri. Originalitatea si dorinta de valoare intrinseca nu ii captiveaza pe cei mai multi. “Sticla” abunda de personaje banale, dar cu priza la public, de cele mai multe ori pentru ca au o interfata atractiva sau curajul de a-si expune latura incisiva si ofera senzationalul, echivalent cu aurul pentru unii spectatori si, evident, pentru producatori. Dar nu intentionez sa ma razboiesc cu multimea adunata sub zona mediana a curbei lui Gauss, din care nu ma exclud. Ce sens ar avea? Intentia este alta, chiar daca scopul nu va fi niciodata atins. In afara de lucrurile minunat-superficiale si banale ale vietii, dincolo de realitatea palpabila si materiala exista si altceva, mai greu de inteles si mai subtil, nu mai putin valoros. Cursa in care ne-am angajat cu toti, ne asigura supravietuirea si confortul, de care negresit avem nevoie. E bine (pentru noi cel putin) atunci cand ne punem in valoare mediocritatea fara ca cineva sa protesteze, dar nu e totul. De ce sa ramanem ciuntiti, penibil izolati in megalomania noastra – iluzorie senzatie, cand putem face macar un singur pas in fata.

Sa nu uitam ca distanta dintre 0 si + infinit se poate masura (teoretic) in puncte si in pasi mici…

Inyoureyesiamhome este nu doar un dialog cu mine insami si cu cea mai apropiata fiinta, ci si o propunere. O alternativa. Pictura, arta aceasta care s-a pastrat mii de ani, concentreaza valori nebanuite. E pasul posibil spre ceva ce n-am fost, dar putem deveni. Frumosul poate transforma, are puteri inimaginabile. Daca as putea convinge prin ceea ce scriu macar o persoana….

Giovanni Boldini

 Giovanni Boldini – o superba doamna in negru, zambitoare insa.

To the heaven…

Numele lui Leonardo da Vinci este indisolubil legat de cel al Mona Lisei, cel mai cunoscut tablou al sau. Protejat intr-un spatiu special la Louvre, pictura naste controverse (pe care probabil am sa le amintesc cu alta ocazie). Obisnuita fiind cu imaginea Mona Lisei (pe care n-am considerat-o niciodata o femeie frumoasa), surasul ei nu ma atrage. Intr-o zi insa am descoperit ultimul tablou al lui Leonardo si am ramas uimita de forta de sugestie a unui personaj pe care nu l-am recunoscut: Sfantul Ioan Botezatorul (Saint John the Baptist). Cred ca tensiunea tabloului e conferita de indexul sfantului indreptat catre cer, intr-un gest de o eleganta extrema… Nu este o promisiune, ci o atentionare: daca nu te-ai uitat niciodata spre cer, e timpul sa o faci (se pare ca explicatia oficiala este cea a importantei botezului in religia crestina). Din nou senzatia aceea ca pictorul se adreseaza privitorului, din orice secol ar fi el. In mod surprinzator, gestul este insotit de zambetul enigmatic al sfantului (similar cu cel al Mona Lisei). In timp ce alti artisti contemporani sau premergatori lui Leonardo ne ameninta, in tablourile religioase, cu iadul si ororile cel il asteapta pe pacatos, sfantul Ioan Botezatorul ne arata cerul in timp ce ne surade. Cu adevarat neasteptata alegerea pictorului si, dupa parerea mea, asta dovedeste geniul lui da Vinci.

Sfantul Ioan este portretizat in chip androgin. Nu stiu de ce Leonardo l-a infatisat astfel, dar cu siguranta se potriveste atat de bine unui sfant.

Imi place foarte mult tabloul Sfantului Ion, si inca n-am descoperit toate motivele pentru care m-a impresionat. Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasa si sugestiva realizare a geniului renascentist.

Cedez impulsului si public insemnarea, fara convingerea ca am spus tot… probabil am sa revin asupra ei.

 

Din nou Sargent

Din nou Sargent. Pentru ca invita la relaxare si pentru vibratia culorilor care transforma si cele mai simple subiecte in scene placute privirii.

Zeita si muritoare – Death and the maiden

Majoritatea insemnarilor au rostul de a-mi purta propriile impresii mai departe de linia gandurilor mele. Incercarea de a interpreta o imagine e plina de aventura, chiar daca apoi citesti notele specialistilor care pot sa sustina alceva. In pictura imi plac mult alegoriile, pentru ca te determina la cautare de sensuri ascunse, la reflectie si chiar meditare. De aceea am sa comentez tabloul lui Hans Baldung Grien si pentru ca mi-a placut un portret realizat de el, despre care am scris aici.

Am sa scriu mai intai despre ce am crezut initial ca descrie tabloul si am sa adaug apoi un comentariu mai exact.

Tabloul lui Baldung Grien infatiseaza alegoria mortii unei tinere. Trist si socant eveniment, care nu avea nevoie de reprezentarea explicita a lacrimilor femeii. Expresia de durere intiparita pe chip, mai ales in privire, e suficient de sugestiva. Epiderma nefiresc de alba, ca si cand personajul deja ar fi pierdut firicelul de viata care o animase scurt timp in urma, contrasteaza puternic cu tonul galbejit si tern al chipului mortii. “Sarutul mortii” cred ca isi pierde sensul si devine impropriu atata timp cat numai dintii ating gura femeii si seamna mai mult a muscatura. Fundalul este trist si chiar inficosator: in dreapta, o silueta intunecata de copac de care sunt atarnate panze de paianjen, probabil. Suprafata plana pe care sunt asezate personajele, este o placa grea de cavou? Posibil… Ce nu inteleg exact sunt hainele care stau sa se desprinda de pe corpul tinerei. Ar putea insemna ca, in trecerea spre dincolo, nu ne sunt de folos vesmintele. Sau doar un gest determinat de surpriza unei intalniri atat de triste si neasteptate… Daca am face abstractie de subiect, de expresia fetei si intruchiparea hada a mortii, parul lung si ondulat, pictat cu atentie pentru detaliu, ar putea sa fie chiar parul unei zeite, iar corpul sau unduit, asemenea. Totusi, mana stanga a mortii isi infige degetele scheletice in carnea sidefie, fara mila.

Chiar daca este “Alegoria mortii”, ar putea fi si alegoria unei maladii necrutatoare, a deznadejdii fara nadejde, a disperarii fara sfarsit, a durerii fara leac…

 

Hans Baldung Grien – Death and the Maiden
1518-20
Oil on panel, 31 x 19 cm
Öffentliche Kunstsammlung, Basel

Dupa ce mi-am notat in memorie comentariile mele, am citit o nota pe un website apreciat. O reproduc aici. Diferentele intre ceea ce am presupus eu si interpretarea mai aproape de adevar, le puteti discerne.

“In this painting a voluptuous young maiden turns to receive the kiss of her lover, only to discover, to her horror, Death. The skeletal figure gently holds her head, a gesture that belies the finality of his impending bite. His patches of wispy hair and rotting skin mock her flowing tresses and supple flesh. The dark setting, unnoticed at first, is a cemetery as she stands on a gravestone, perhaps her own. This Vanitas picture (an image that alludes to the transience of life) typifies Baldung’s predilection for erotically charged twists to more conventional themes, such as the Dance of Death.”

Sursa: http://www.wga.hu

Carl Strathmann

Despre Carl Strathmann nu am putut afla mare lucru, in afara de faptul ca a fost un artist german si a trait intre 1866-1939. Am gasit insa o lucrare a lui, absolut intamplator, care mi-a captat atentia prin exotism si stil complicat, cu influente art nouveau. Lucrarea  se intituleaza “Maria”.

Imi place simplitatea mantiei negre in contrast cu modelul incarcat al hainelor si decorul bogat, si spinii care amintesc de coroana lui Isus.

La fel de interesanta si misterioasa, o alta creatie: