Activitatea principala in ultimii 3 ani: asteptarea. Dar, vorba cuiva, mai bine sa astepti, decat sa nu ai pe cine astepta. Asa ca imi descarc frustrarile scriind tot felul de lucruri. As vrea aici sa incep si sa termin cu arta, dar ma tem ca am sa alunec spre ce ma doare pe mine. Totusi, hai sa incerc.

 Mica mea incursiune in lumea picturii a plecat de la un portret care ma fascineaza si in prezent, semnat de Rogier van der Weyden. Cred ca l-am descoperit intamplator, nu mai stiu, dar efectul a fost decisiv. Desi nu este cel mai valoros tablou al sau, a reusit sa ma impresioneze profund. Acum ceva timp scriam despre portret:

“Sunt multe tablourile care imi plac, dar in mod special sensibilitatea mea a fost atinsa de un portret de acum 500 si ceva de ani. Nu se stie exact numele modelului, dar in mod evident este de origine nobila. Desi se ”odihneste”, spiritul personajului transcede timpul si prezenta ei emana parfumul unei epoci apuse, dar nu moarte. Privirea e concentrata intr-un punct invizibil, ca si cand doamna ar evita discret si timid sa priveasca departe in timp la cei ce o vor admira. Criticii de arta afirma ca simplitatea hainelor, ce se identifica intens cu fundalul, concentreaza atentia asupra chipului, efect subliniat si de voalul in V, care ii acopera parul si conduce privirea.

Simplu reprezentat in cea mai mare parte, tabloul prezinta totusi un singur element ce se sustrage acestei reguli: catarama cordonului rosu, cu motive incrustate, realizata in cele mai fine amanunte. Privirea coborata, buzele usor tensionate, nervozitatea mainilor – imi spunea cineva ca par a fi mai multe degete decat in realitate – exprima un nivel ridicat de concentrare, in contradictie cu atitudinea rigida, controlata si formalitatea vesmintelor. Rezultatul remarcabil al lui van de Weyden este reprezentarea unei ”austeritati pasionate”. Se considera totusi ca imaginea este usor idealizata, fara a nega frumusetea naturala a persoanei.

Delicatete, emotie si mister… asa as caracteriza in putine cuvinte impresia pe care o emana portretul.

Ce apreciez in mod special la un tablou sunt fisurile fine ale vopselei. Nu numai ca vorbesc depre timp, dar efectul lor fragmentar mi se pare deosebit si particular doar acestei arte. (Pentru a nu se produce confuzii, sursa de inspiratie si informare o reprezinta National Gallery of Art, acolo unde se afla si pictura, alte cateva articole de pe net la care am adaugat propriile mele impresii.)

PS: Tot privind la doamna lui van der Weyden am obseravt ceva: mainile par a fi sprijinite de rama tabloului si nu de un obiect din pictura insasi… Interesant! Pozitia lor si a bratului, cel putin din punctul meu de vedere, ar fi fost diferita daca s-ar fi sprijinit pe o masa sau un alt obiect. Mi-ar fi placut sa aflu mai mult despre asta.”