Portret anonim (1)

Acum ceva timp am avut intentia unui ”proiect”: sa adun cateva portrete anonime din veacurile trecute intr-o pagina virtuala. Este vorba, desigur, doar de o preocupare de amator si nu se bazeaza pe cunostinte temeinice sau calitati speciale pe care le-as avea. Pur si simplu un exercitiu de cunoastere.

Nici nu am cautat, nici nu stiu daca exista in istoria artei o astfel de categorie „anonima” clar definita. Inclin sa cred ca o posibila definitie a ei ar fi asta: pictura cu autor neidentificat, sau al carei autor a fost uitat de-a lungul timpului, nesemnata, si care, prin calitatile sale artistice a fost remarcata si apreciata.

‘My sorrow has been long, who is it that opens his heart?’

Plina de emotie aceasta interogatie. Este de fapt vorba de un mesaj, din anul 1430 (cu aproximatie), al tinerei doamne Lijsbeth van Duvenvoorde, imortalizata in unul din primele portrete din Olanda. Banderola ce contine aceste cuvinte este rasucita in forma literei S, initiala logodnicului personajului: Simon van Adrichem. Odata, acest portret era insotit de un altul, al logodnicului lui Lijsbeth, ce continea un mesaj similar: ‘I fear greatly, who shall honour me with love?’ . Astfel de banderole inscriptionate erau la moda in arta Evului Mediu si contineau numele persoanei reprezentate sau un text. Arhivele au dovedit ca Lijsbeth van Duvenvoorde s-a casatorit cu Simon van Adrichem in 1430 si portretele au legatura cu nunta acestora. Lijsbeth reprezinta un model de frumusete si eleganta din epoca respectiva, fiind imbracata dupa moda vremii. Parul si sprancenele pensate sever sunt de asemenea aranjate dupa canoanele frumusetii din acel timp. Se pare ca fruntea inalta era considerata foarte atractiva. Desi se cunoaste personajul iar tabloul este expus intr-unul dintre cele mai frumoase muzee din Olanda, Rijksmuseum, autorul lui ramane si astazi un mister.

Probabil ca cei mai multi dintre noi am descoperit, precum un sambure ce sta la radacina spiritualitatii noastre, pasiunea pentru mister si neobisnuit. Fie ca suntem colectionari de antichitati, l-am citit cu placere pe Mircea Eliade, suntem fascinati de egiptologie sau unele documentare de pe canalul Dicovery sau NG, in toti exista aceeasi atractie pentru ceea ce se ascunde in spatele istoriei unor lucruri din epoci conservate azi in muzee, sau adevaruri la care nu avem acces. Pragul trecut dincolo de realitatea noastra imediata, prozaica, ne ofera satisfactia unei lumi parfumate cu stropi de umbre, umbre ale trecutului, inca neintelese pe deplin.

Sursa de inspiratie: http://www.rijksmuseum.nl/index.jsp?lang=en

Botticelli – Nasterea lui Venus

BOTTICELLI, Sandro
(n. 1445, Florenta, d. 1510)
The Birth of Venus, 1485
Galleria degli Uffizi, Florence

In aceeasi serie cu un alt tablou celebru, Primavara, pictura nu infatiseaza nasterea zeitei frumusetii din spuma marii, asa cum a fost descris episodul de clasicul poet Hesiod in Teogonia (ce a reprezentat un punct de pornire si inspiratie pentru pictor), ci momentul in care aceasta ajunge la tarm. Botticelli este totodata influentat si de un contemporan, Angelo Poliziano. In poemul sau Venus este adusa la mal intr-o cochilie de scoica purata de Zefir, zeul vantului, si Aura, briza, aflati in stransa imbratisare.

Toate personajele, si chiar si celelalte elemente, plutesc… Venus pluteste pe valuri si pe cochilie cu parul rasfirat, Hora, zeita anotimpurilor, o intampina cu o mantie minunata ce se onduleaza complicat si picioarele sale parca abia ating solul, trandafirii sunt si ei purtati de vant (odata cu nasterea Afroditei, spune legenda, a aparut si trandafirul). Numai trunchiurile copacilor fac legatura cu pamantul, insa si ramurile lor par sa fie atinse de briza.

Botticelli picteaza trupul zeitei in maniera sculpturala, adaugand o tusa de negru conturului. Carnatia in tonuri de alb usor colorat cu galben si pe alocuri roz, nu este naturala, ci ne sugereaza suprafata unei statui. Artistul a dorit sa confere frumusetii sale si aura puritatii totodata, suprapunand o Venus celesta uneia terestre, naturale. Pozitia corpului, cu un picior pe care se sprijina si celalalt putin ridicat, creaza senzatia ca este extraordinar de usoara, iar linia curbata a corpului confera o armonie deosebita compozitiei. Atitudinea aparent pudica, de acoperire, lasa totusi privitorul sa exploreze corpul personajului. Privirea aluneca dispre chip spre brate, in special spre cel stang, datorita formei in triunghi rasturnat a bustului. Linia umerilor ingusti difera de maniera in care erau sculptate statuile antice grecesti, in care umerii formau o linie orizontala, si niciodata acestea nu exprimau melancolia, asa cum Botticelli o infatiseaza pe chipul Afroditei.

 

O observatie personala si o opinie de profan: pictura imi lasa impresia de actualitate. Poate din cauza compozitiei degajate si a figurii personajului. Senzatia mea este ca Botticelli picteaza chipurile, mai ales cele feminine, intr-un mod ce corespunde unui ideal de frumusete actual. Nu stiu daca am dreptate, dar asta imi inspira mie.

In cautarile mele pe internet despre Nasterea lui Venus si in cartile citite, informatiile sunt uneori contradictorii. Am incercat sa sintetizez si acolo unde nu am fost sigura de acuratetea datelor, am omis sa le precizez. Documentarea in legatura cu un astfel de tablou poate fi complexa si as fi vrut sa parcurg toate sursele de inspiratie a lui Botticelli pentru o intelegere mai profunda. Ma limitez deocamdata la a adauga cateva reprezentari ale aceluiasi moment de legenda in viziunea altor artisti.

Surse: Nadeije Laneyrie-Dagen – Pictura, secrete si dezvaluiri; Patricia Fride-Carrassat – Maestrii picturii, www.wga.hu.

O fresca din Pompei

Alexandre Cabanel – Birth of Venus, 1863

William Bouguereau – Birth of Venus, 1879