Imi place sa privesc, sa descopar, sa inteleg dincolo de dulcea superficialitate ce ma inconjoara. Imi place arta, imi plac mesajele subtile transmise vizual, prin tuse fine sau hotarate. Imi place din cand in cand sa citesc, cand am suficienta rabdare sa deschid o carte groasa. Un blog despre pictura si totusi… Doar sunetele ma transforma… Am scris de atatea ori sub influenta lor. Muzica ma ridica de aici si ma poarta pe un alt taram… Cum as putea sa asez in propozitii starea care ma cuprinde atunci cand a s c u l t…? Masor clipele timpului meu aici in sunete articulate armonios si armonie e tot ce caut. Putin sau mult, frumos sau mai putin frumos, timpul meu are iz de portativ indescifrabil, pentru ca simt in ritmul ei, ma pierd in sunete pe care doar le aud, fara sa le cunosc… Incurabila stare… Daca nu as mai putea auzi, ar fi egal cu o condamnare pe viata la nefericire. Ce coincidenta…
Arhiva pentru februarie, 2008
Coincidenta
Rafael?
Mi-am adus aminte de clasorul copilariei in care aranjam cu grija colectia mea de timbre. Printre picturile lui Rafael se regasea si portretul Joannei de Aragon. Pe atunci (si nu numai atunci) imi placea figura ei delicata de femeie copil, cu piele galbuie, ochi negri adanci si rochie fastuoasa. Se pare ca lucrarea nu apartine in intregime lui Rafael, ci a fost executata de un elev care a urmat sfaturile si schitele maestrului sau.
RAFFAELLO Sanzio, Jeanne d’Aragon, 1518
Musée du Louvre, Paris
Alegoria si perlele
As scrie azi despre alegoria in pictura. Sirul acesta de metafore reuseste sa ma cucereasca prin faptul ca ascunde un mesaj si impune descifrarea lui pentru intelegerea corecta a intentiei autorului. Uimitor este cum un neavizat, un amator de arta (ca mine), a descoperit in cautarile lui ca personajul din tablou nu este o persoana, ci reprezinta un viciu sau o virtute (si sunt multe exemple in acest sens), iar tabloul pictat intr-un tablou, nu este acolo intamplator, ci contine o semnificatie. Perlele insirate si balanta din una dintre operelele lui Vermeer, nu reprezinta simbolul unui statut social si nici o activitate mercantila, ci simbolizeaza indemnul la cumpatare in viata si discernamant in alegerea dintre bogatie (perlele) si credinta (tabloul din fundal este Judecata de Apoi) cu toate implicatiile morale ce decurg de aici.
Atunci cand iti dai sema ca nu mai privesti doar suprafata unei panze, ci patrunzi mai profund, acolo unde nu te asteptai sa ajungi acum ceva timp, satisfactia este imensa. Despre alegorie in general insa nu am citit, nu am inca energia sa o fac, dar este un subiect viitor pe care sper sa nu il uit.
Johannes Vermeer
Woman Holding a Balance, 1664, National Gallery of Art, Washington D.C
Whistler – Little Rose
Whistler – Little Rose
Ce seriozitate pentru un copil…
…
Calc mereu in urma pe proprii mei pasi, ma intorc mereu la aceleasi pasiuni, putine, si amintiri. Vermeer, Mauritshuis, Delft, Oude Kerk. Voi spune ca n-am sa le parasesc vreodata…
Desi am fost acolo, abia azi am aflat pronuntia exacta, in Duch:
http://www.essentialvermeer.com/vermeer_the_man.html
(fisierul audio se salveaza cu save target as si apoi open..)
Privire peste 500 de ani
Portretele masculine nu ma impresioneaza in general. Ludovic al XIV-lea in dres alb, Napoleon pictat ca un bufon si gradoman pe tron, incarcat de insemnele puterii sale trecatoare, toti regii, baronii, contii si ilustrii papi imortalizati de-a lungul timpului, ma amuza. Cu autoportrete este insa altceva.. Jan Steen, spre exemplu s-a infatisat cu o autoironie demna de toata stima, in mai multe scene de gen, pe post de mesean vesel si cherchelit. Rembrandt s-a reprezentat sobru, invaluit intr-un clar-obscur special. Albrecht Durer a realizat insa ceva ce ma misca de fiecare data cand remarc ca e prezent intr-un tablou: senzatia de privirea ascutita, constienta, lucida in viitor. Poate ca toti pictorii din lume au vizat nemurirea si faima, dar unele portrete par a fi adevarate “ferestre spre viitor”. Din punctul meu de vedere, pentru ca nu stiu cat de multi ar fi de acord cu mine, autoportretul lui din 1500, la 28 de ani, este o astfel de fereastra. Inscriptia - “Albertus Durerus Noricus / ipsum me proprijs sic effin / gebam coloribus aetatis / anno XXVIII ,Thus I, Albrecht Durer from Nuremberg, painted myself with indelible colors at the age of 28 years” - nu face decat sa accentueze senzatia de salt in timp si prezenta uluitoare a pictorului in contemporan, langa noi. Indelible colors… De nesters… Poate ca figura de Christ e prea indrazneata, cu pozitia mainii, a degetelor, aducand a binecuvantare… Totusi, ce privire patrunzatoare si constienta de traseul sau de 500 de ani distanta…
Ma intreb, era curios sa afle ce fel de ochi il vor studia si cum va arata lumea atunci? Eu mi-as dori fie si numai o privire in urma cu o jumatate de veac.
John Singer Sargent
Nu poti picta o camera de hotel astfel, fara sa fii un calator sau un clandestin… John Singer Sargent s-a nascut american dar a trait in tranzitie, colindand Europa.
“One of his most beautiful and poignant oils is of a hotel room, his frequent address”. Richard Rodriguez
Repose
…pentru ca nu doarme, ci doar isi permite un moment de odihna; pentru ca salul si rochia sunt nu numai superbe, dar accentueaza si senzatia de confort si eleganta; pentru intersectia imaginara dintre liniile orizontale, care nu se sfarsesc in compozitie, alunecand dincolo de ea, (precum alunecarea in vis) si diagonala… un tablou relaxant.
Chihlimbar..
Intr-o buna zi mi-am pus intrebarea: care este cea mai importanta descoperire din lume? In general, “care este cea mai…?” mi se pare lipsita de sens. “Cea mai”, chiar si de pe aceasta pozitie privilegiata, nu exista fara “cele mai putin…”. Si totusi?… Mi-am spus ca este calculatorul, evident o opinie subiectiva, mai ales ca il vedeam ca instrument ce iti inlesneste accesul la reteaua imensa numita simplu internet. Iar internetul nu este doar un spatiu ingrat, hulit, virusat, artificial, dedicat introvertitilor. Este un nod urias de legaturi care iti permite accesul aproape oriunde, oricand si la un pret accesibil oricarui muritor modern. Se spune si se scrie ca internetul mareste distanta dintre oameni, ca produce insingurare si poate chiar alienare. Daca privim ‘jumatatea goala’, da. Dar, daca ne uitam cu atentie, vom vedea ca distantele scad uluitor. “Eu” si “tu” suntem de fapt mult mai aproape, chiar daca doar virtual. Pot sa aduc acasa, pe un monitor, un colt indepartat de lume doar printr-un click. Pot sa ascult muzica preferta impreuna cu mii sau sute de mii de necunoscuti, pot sa comunic instant la orice distanta, pot descoperi aproape toate muzeele de pe continent si de pretutindeni, pot accesa resurse inepuizabile si in continua evolutie doar din dreptul unei tastaturi tocite. Sigur ca prefer tablourile in original, oamenii in carne si oase, discutia vie, nu dialogul trunchiat de messenger, sigur ca ochii si chipul cuiva sunt mult mai expresive decat fontul Terebuchet, dar daca nu pot ajunge la tine, daca timpul sau spatiul nu imi permit sa te ating, sigur ajung la tine prin reteaua miraculoasa-hulita-iubita-si fara-sfarsit.
Nu calculatorul este cea mai importanta descoperire. Daca ne gandim, de exemplu, ca nu ar functiona fara curentul electric, atunci aceasta e descoperirea descoperirilor. Stiti ce se afla la originea identificarii curentului electric?.. Nici eu. Dar am citit azi ca preocuparea pentru electricitate provine din Antichitate si sunt multi cei care au studiat-o pana sa ne lumineze la propriu existenta. Dar etimologia cuvantului electricitate o cunoasteti? Eu am aflat-o azi. Wikipedia m-a ajutat. Pare incredibil, dar in greaca elektron insemna “precum chihlimbarul” (amber-like)… : ) pentru ca anticii au observat ca el produce efectul electrostatic… Sa “multumim” deci chihlimbarului pentru electricitate, pentru curentul electric, calculator, internet, blog, …, …, … : )
Linii sinuoase
Manierismul se considera a fi aparut, cu aproximatie, in 1520, in Italia, atunci cand artistii au inceput sa picteze intr-un stil exagerat inadins, tocmai pentru a-i individualiza. Corpurile sufera astfel deformari, alungiri, disproportii. Cele mai interesante inovatii mi se par insa schemele sinuoase (sau figurile in serpentina, cum mai sunt denumite). Am aflat despre existenta lor dintr-un tablou al lui Bronzino – Venus, Cupide and the Time (Allegory of Lust). Interpretarile acestui puzzle de simboluri sunt numeroase si misterul planeaza asupra multor elemente, dar ce ma atrage cel mai mult sunt cele doua linii sinuoase ale corpurilor lui Venus si Cupidon care se intersecteaza.
In ciuda aparentelor, simbolistica tabloului este una moralizatoare: consecintele iubirii impure.
Liniste…
O discutie despre un concurs de blog-uri m-a facut sa ma intreb ce ma determina sa scriu aici, mai ales ca ideea de blog ma enerveaza. De ce? Pentru ca blogurile sunt egocentrice, promoveaza lipsa de gust si limbajul trivial; nasc antipatii care degenereaza in dusmanii stupide; pentru ca multi comenteaza evenimentele politice sau mondene care imi provoaca dezgust.
Aici imi doresc l i n i s t e . . . Linistea imaginilor, tulburata din cand in cand de impresii despre frumusete si pictori care exista, chiar daca nu mai sunt in viata. Scriu pentru mine, pentru el si pentru cei pasionati de arta. Si pentru a umple o asteptare, pentru a pierde timpul frumos si a-l recastiga.
Curiozitatea
Cand am inceput sa ma interesez mai serios de pictura, sa caut, sa invat sa privesc, sa recunosc stiluri, am constatat ca sunt multe tablouri care imi plac. S-a conturat usor si preferinta pentru pictura veche flamanda, pentru portretele feminine si lista a inceput incet, incet sa creasca. Daca citesti despre Klimt ajungi sa afli si despre Egon Schiele, iar daca iti atrage atentia Ingres, trebuie sa il cauti si pe David. Scotocind printre panzele muzeelor esti furat de atatea forme si culori incat dorinta de a cunoaste cat mai mult creste exponential. Galeria mea virtuala e plina de imagini pe care le revad de cate ori dependenta de “drog” isi face simtita prezenta. Cu cat caut mai mult, cu atat nevoia de descoperire se accentueaza si curiozitatea ma incearca mai tare.
Solitude
Solitude, Frederick Leighton
“Solitude” e surprinsă în nicăieri… Un spaţiu fără detalii, închis, asemenea unei caverne din cel mai îndepărtat munte. Aparent disproporţionată (corpul se confundă cu faldurile pe care stă ganditoare), precum contradicţia dintre frumuseţea ei şi nemişcarea din jur. Oglinda apei nu o reflectă şi poate nu intamplător a fost omis sau neglijat acest amănunt. Pur şi simplu nu se află acolo.
Femme, Femme, Femme
Un blog, o colectie inedita de portrete feminine, de la clasice la suprarealiste.
