Avem ocazia zilnic sa aratam cine suntem. De obicei nu ne abatem de la standardele social acceptate. O solutie comoda si utila. Cu cat suntem mai puternici, mai hotarati, mai increzatori in noi insine, cu atat imaginea transmisa e mai frumos creionata si mai repede acceptata de cei din jur. As putea sa enumar cateva clisee in care noi oamenii ne incadram, dar ar fi rendundanta informatia si insemnarea mea ar semana cu un articol de ziar. Suntem manati de instincte, de prejudecati si impulsuri. Originalitatea si dorinta de valoare intrinseca nu ii captiveaza pe cei mai multi. “Sticla” abunda de personaje banale, dar cu priza la public, de cele mai multe ori pentru ca au o interfata atractiva sau curajul de a-si expune latura incisiva si ofera senzationalul, echivalent cu aurul pentru unii spectatori si, evident, pentru producatori. Dar nu intentionez sa ma razboiesc cu multimea adunata sub zona mediana a curbei lui Gauss, din care nu ma exclud. Ce sens ar avea? Intentia este alta, chiar daca scopul nu va fi niciodata atins. In afara de lucrurile minunat-superficiale si banale ale vietii, dincolo de realitatea palpabila si materiala exista si altceva, mai greu de inteles si mai subtil, nu mai putin valoros. Cursa in care ne-am angajat cu toti, ne asigura supravietuirea si confortul, de care negresit avem nevoie. E bine (pentru noi cel putin) atunci cand ne punem in valoare mediocritatea fara ca cineva sa protesteze, dar nu e totul. De ce sa ramanem ciuntiti, penibil izolati in megalomania noastra – iluzorie senzatie, cand putem face macar un singur pas in fata.
Sa nu uitam ca distanta dintre 0 si + infinit se poate masura (teoretic) in puncte si in pasi mici…
Inyoureyesiamhome este nu doar un dialog cu mine insami si cu cea mai apropiata fiinta, ci si o propunere. O alternativa. Pictura, arta aceasta care s-a pastrat mii de ani, concentreaza valori nebanuite. E pasul posibil spre ceva ce n-am fost, dar putem deveni. Frumosul poate transforma, are puteri inimaginabile. Daca as putea convinge prin ceea ce scriu macar o persoana….