brooklyn museum

Colectii de arta americana, europeana, aficana, egipteana, etc..

http://www.brooklynmuseum.org/collections/

Camille Pissarro (French, 1830–1903). The Climb, Rue de la Côte-du-Jalet, Pontoise, 1875. Oil on canvas,  (53.7 x 65.4 cm). Brooklyn Museum

Deposition – van der weyden

In general, pictura religioasa nu ma atinge… Nu pentru ca subiectul nu ar merita toata atentia si admiratia privitorului, ci pentru ca in istoria artei exista nenumarate exemple si reiterari ale aceleiasi teme. Fie ca este vorba de chipul Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, fie ca este vorba de Rastignire, fie Cina cea de Taina… reluarea la nesfarsit a momentului religios ma deruteaza. Dar…

In 1435, probabil, caci Rogier van der Weyden nu si-a datat si nici semnat tablourile (cu o singura exceptie, daca nu ma insel), prinde contur o creatie plina de emotie, de sugestii creionate subtil si tehnica stapanita perfect.

Inainte de a vorbi despre “Deposition“, trebuie sa precizez ceva: o pictura placuta vederii, decorativa, o pot agata de perete si o pot admira in fiecare zi. Dar daca in spatele unei panze exista o idee, iar ideea e transpusa in fapt astfel incat sa imi incerce imaginatia, sa ma faca sa caut si sa ii patrund intelesurile, sa ma surprinda in momentul in care eu credeam ca am inteles tot, atunci acea imagine este mult mai mult decat un obiect frumos care imi atrage atentia.

Deposition se inscrie in categoria capodoperelor pe care le putem patrunde numai daca le privim cu atentie si le cautam sensul… Se pot scrie multe despre ea. Dar eu sunt adepta sintetizarii si transmiterii informatiei concentrate, valoroase, accesibile oricarui privitor.

Pictura se crede ca a fost destinata unui altar. Personajele, pictate la dimensiune aproape de cea reala, invesmantate bogat, aproape fastuos, sunt prinse intr-o compozitie care se subordoneaza ideii de de tristete apasatoare… Dovada vie este spatiul restrans, inadins micsorat si aglomerat al nisei in care se desfasoara scena. In perimetrul limitat al nisei, mai generoasa la baza si mai restransa in partea superioara, nu ar fi incaput in realitate atatea personaje. Crucea este redusa in mod deliberat, din acelasi motiv. Personajele din extreme, inchid compozitia, iar linia trupului lui Isus este paralela liniei Fecioarei Maria. Pana si mainile lor sunt unite imaginar intr-o diagonala. Toata compozitia in ansamblu este animata de ritm si armonie in contrast accentuat cu apasatoarea tristete sugerata subtil.

 

Detaliile din cartea dedicata artistului m-au convins ca pictura este mult mai frumoasa in realitate decat in tiparitura, iar asocierea dintre frumusete, armonie si durere, este menita sa se adreseze credinciosului si profanului deopotriva, ca si cand pictorul s-ar inclina in fata a doi “zei”: Divinitate si Arta.

 

Deposition nu este o reprezentare a unui moment, conform cu istoria evenimentelor, ci o metafora a sentimentului religios…

Egon Schiele

Prima intalnire cu lucrarile lui Egon Schiele a fost o surpriza… Chiar daca ceva din stilul lui amintea de tablourile maestrului sau, Klimt, liniile nervoase, siluetele “neterminate” ale personajelor, poarta o amprenta unica. E imposibil sa nu admiri sau, dimpotriva, sa nu te revolti in fata subiectelor sale. Pentru ca Schiele nu este un artist conservator, “cuminte”, conformist. Recunosc ca, initial, nu am inteles rostul nudurilor adolescentine, dar asta nu inseamna ca nu am remarcat talentul sau. Mai tarziu am descifrat si ideea din spatele lucrarilor “scandaloase”… Pacat ca Egon Schiele a murit prea tanar si nu vom sti niciodata ce ar fi pictat la maturitate… 

  

 

Sensibilitate…

Inainte de pictura, de muzica, de arta, de noi, e sensibilitatea noastra. Fara ea, arta nu ar fi posibila. La asta se rezuma InyoureyesIamhome…. Ca place sau nu, ca e citit sau ignorat, prea putin ma intereseaza. In final vreau doar sa se inteleaga ca este dedicat exclusiv unei calitati exceptionale, accesibila oricui… Poate ca este paradoxala afirmatia, dar eu cred in ea mai mult decat in orice altceva…

Si o consideratie personala: blogul, jurnalul nu are nicio valoare, daca singurul sau scop este afirmarea si sublinierea propriei valori. Daca el nu se subordoneaza unei idei, este din start un esec. Eu deja am ales sensul catre care ma indrept : )

astronomie

Am ezitat sa public insemnarea pentru ca pare a fi legata de experimetul de la Geneva…. In realitate nu are nicio legatura cu el. O simpla coincidenta. In paranteza fie spus, am ras azi de toti cei care au surpraevaluat consecintele experimentului si au uitat ca nu sunt in masura sa isi expuna parerea in legatura cu un subiect care ii depaseste….

 

 

Dupa nenumarate miliarde de ani, un astronom a descoperit ramasitele luminii ce a insotit Big Bang-ul. Invizibila ochiului, aparatele speciale o detecteaza si astazi peste tot in univers. Fenomenul fizic este, cel putin pentru timpul nostru, irepetabil ca intensitate si amploare, dar la scara redusa emotiile au acelasi destin. Inchise in labirinturile unei fiinte, se nasc cu atata forta si persista peste ani. Cine poate sti daca ramasitele lor n-ar putea fi detectate si dupa ce aparent au disparut? Daca am putea sa masuram exact intensitatea sentimentelor noastre (in microuniversul pe care il alcatuim) de la un pol la celalalt, am ajunge sa descriem omul in termeni astronomici: iubirea s-ar compara cu un big bang, iar durerea ar lua forma unei gauri negre. Oricat de impresionata as fi de explozia primordiala, de nasterea atat de spectaculoasa a lumii, de misterul supernovelor in inima carora se ascund the black holes, emotiile umane mi se par mult mai speciale si miraculoase.

Daca omenirea s-ar stinge catastrofal maine, poate ca vibratiile existentei noastre s-ar propaga prin univers precum lumina primordiala…

Constantin Brancusi, Sarutul, 1907