Am ezitat sa public insemnarea pentru ca pare a fi legata de experimetul de la Geneva…. In realitate nu are nicio legatura cu el. O simpla coincidenta. In paranteza fie spus, am ras azi de toti cei care au surpraevaluat consecintele experimentului si au uitat ca nu sunt in masura sa isi expuna parerea in legatura cu un subiect care ii depaseste….
Dupa nenumarate miliarde de ani, un astronom a descoperit ramasitele luminii ce a insotit Big Bang-ul. Invizibila ochiului, aparatele speciale o detecteaza si astazi peste tot in univers. Fenomenul fizic este, cel putin pentru timpul nostru, irepetabil ca intensitate si amploare, dar la scara redusa emotiile au acelasi destin. Inchise in labirinturile unei fiinte, se nasc cu atata forta si persista peste ani. Cine poate sti daca ramasitele lor n-ar putea fi detectate si dupa ce aparent au disparut? Daca am putea sa masuram exact intensitatea sentimentelor noastre (in microuniversul pe care il alcatuim) de la un pol la celalalt, am ajunge sa descriem omul in termeni astronomici: iubirea s-ar compara cu un big bang, iar durerea ar lua forma unei gauri negre. Oricat de impresionata as fi de explozia primordiala, de nasterea atat de spectaculoasa a lumii, de misterul supernovelor in inima carora se ascund the black holes, emotiile umane mi se par mult mai speciale si miraculoase.
Daca omenirea s-ar stinge catastrofal maine, poate ca vibratiile existentei noastre s-ar propaga prin univers precum lumina primordiala…
Constantin Brancusi, Sarutul, 1907
