Acum cateva zile discutam cu eyes_wide_shut : ) despre cel mai frumos tablou al lui Leonardo. De ce toata lumea se calca in picioare sa o vada pe Monalisa, la Louvre, cand la cativa metri este Sf. Ioan Botezatorul? Am fost de acord ca acesta este tabloul sau cel mai reusit, mai enigmatic si mai vibrant, chiar daca mai putin cunoscut. Amandoi am observat ca, in unele reproduceri, nici macar nu este vizibila crucea… Cu atat mai bine. Efectul este mai pregnant cand descoperi ceva ce nu ai vazut de prima data.

Am observat ca numai oamenii slabi folosesc violenta, pentru ca intelectul nu le permite sa reactioneze altfel. E simplu sa te repezi la cineva cu pumnii si sa strigi ca “ai dreptate”. In realitate e o tactica josnica si penibila. 

Cred ca nu m-as apara nici in fata atacatorului meu direct, daca s-ar intampla. Sau m-as apara, dar fara sa-l atac si eu. Violenta si cruzimea sunt lucurile pe care le dispretuiesc cel mai mult. Despre cruzime am vrut sa scriu acum ceva timp, dar subiectul asta mi-ar face rau si am renuntat. Asa cum am renuntat sa vad pana unde merge cruzimea oamenilor… De cand ma stiu, de copil, mi s-a facut rau in fata scenelor de o violenta extrema.

Sigur am sa revin si cu pictura : ), dar timpul imi este potrivnic.

Sa privesti mereu inainte! Trecutul e undeva in spatele tau.

Cand am ascultat interviul unei actrite celebre, nascuta in Tunisia si consacrata in Italia, apoi in intreaga lume, m-am gandit:

“Iata cuvintele invingatorului, optimistului, dar… privind mereu spre ceea ce va fi sa vina, intr-un anume punct ai sa observi ca, rostogolit de prea multe ori, “ghemul” a ajuns aproape de capatul firului si aventura viitorului se apropie vertiginos de sfarsit. Si atunci, tot trecutul tau capata o alta semnificatie. El nu mai este bariera intre tine si speranta, ci legatura intre copilarie si maturitate si intre tine si tine, precum o retea ce constituie viata ta… Numai urmele adanci ale tristetilor sau nereusitelor tale adunate umbresc chipul amintirilor, toate celelalte momente il fac insa valoros, plin de sensuri, concentrate in cuvantul “intelepciune”.”

O reprezentare usor pesimista a celor trei presupuse stadii ale unei femei : )

Gustav Klimt, Three Stages of Women

Avem ocazia zilnic sa aratam cine suntem. De obicei nu ne abatem de la standardele social acceptate. O solutie comoda si utila. Cu cat suntem mai puternici, mai hotarati, mai increzatori in noi insine, cu atat imaginea transmisa e mai frumos creionata si mai repede acceptata de cei din jur. As putea sa enumar cateva clisee in care noi oamenii ne incadram, dar ar fi rendundanta informatia si insemnarea mea ar semana cu un articol de ziar. Suntem manati de instincte, de prejudecati si impulsuri. Originalitatea si dorinta de valoare intrinseca nu ii captiveaza pe cei mai multi. “Sticla” abunda de personaje banale, dar cu priza la public, de cele mai multe ori pentru ca au o interfata atractiva sau curajul de a-si expune latura incisiva si ofera senzationalul, echivalent cu aurul pentru unii spectatori si, evident, pentru producatori. Dar nu intentionez sa ma razboiesc cu multimea adunata sub zona mediana a curbei lui Gauss, din care nu ma exclud. Ce sens ar avea? Intentia este alta, chiar daca scopul nu va fi niciodata atins. In afara de lucrurile minunat-superficiale si banale ale vietii, dincolo de realitatea palpabila si materiala exista si altceva, mai greu de inteles si mai subtil, nu mai putin valoros. Cursa in care ne-am angajat cu toti, ne asigura supravietuirea si confortul, de care negresit avem nevoie. E bine (pentru noi cel putin) atunci cand ne punem in valoare mediocritatea fara ca cineva sa protesteze, dar nu e totul. De ce sa ramanem ciuntiti, penibil izolati in megalomania noastra – iluzorie senzatie, cand putem face macar un singur pas in fata.

Sa nu uitam ca distanta dintre 0 si + infinit se poate masura (teoretic) in puncte si in pasi mici…

Inyoureyesiamhome este nu doar un dialog cu mine insami si cu cea mai apropiata fiinta, ci si o propunere. O alternativa. Pictura, arta aceasta care s-a pastrat mii de ani, concentreaza valori nebanuite. E pasul posibil spre ceva ce n-am fost, dar putem deveni. Frumosul poate transforma, are puteri inimaginabile. Daca as putea convinge prin ceea ce scriu macar o persoana….

Cateva site-uri interesante, Bronzino, un tablou superb anonim, de Heem, mestrii olandezi din “epoca de aur”, cateva pasaje amuzante si poate inca alte cateva proiecte despre care imi doresc sa scriu. Constat ca pictura este o sursa inepuizabila de placere. Nu conteaza ca ai reusit sa descoperi cele mai cunoscute tablouri, vei fi uimit sa afli cati alti pictori, mai putin cunoscuti, asteapta sa fie admirati. Ma intereseaza mai putin cine semneaza in coltul tabloului, semnatura ce cantareste mult pretul si valoarea lui oficiala.  Nu caut decat imagini in fata carora sa ma “asez” si sa le privesc in nestire..

Acum cateva zile, intr-un magazin alimentar din Drumul Taberei, un batran (probabil in jur de 70 de ani) era interogat la sange, in vazul lumii, de un politist inarmat cu un caiet si un pix pe care invatase sa il foloseasca (culmea!), in legatura cu cele 5 napolitane Magura pe care le furase din supermarket… Nu-i asa ca un hot nu merita iertarea, nu-i asa ca inselatoria, religie de stat, trebuie taiata de la radacina? Dar totusi… 5 napolitane magura…, care nici macar n-au ajuns in stomacul unui garbovit hot, contemporan cu pre- si postdecembrismul…

Sper doar atat: ca istoria sau, cine stie, Dumnezeu, nu va ierta pe nimeni dintre cei ce nu stiu ce inseamna mila…

Sa tac, sau sa spun exact ce cred despre meschinaria si rautatea unora, riscandu-mi slujba? As alege negresit a doua varianta daca viata nu ne-ar arata coltii sai nemilosi si ascutiti… M-am saturat de gratuitatea si stupiditatea unor afirmatii fara legatura cu realitatea. Cred ca in lumea in care traim sunt multe lucruri frumoase si pure: muzica, pictura, poezia si copiii… restul imi trezeste dezgustul…

Cineva imi spunea ca lumea noastra e cea mai buna lume posibila… Din pacate, e doar o minciuna suficient de bine acoperita de aparente incat orice muritor adaptat o poate crede. Adevarul e mai profund si mai departe de noi.

Cred ca trebuie sa vad lumea asta prin prisma visului, dar sa o judec numai prin sita lucida a realitatii.

Atata timp cat frumusetea e expusa doar in muzee si ne starneste un zambet ironic, rezervat definitiei cuvantului “desuet” , sa nu ne asteptam sa o vedem pasind incet pe aceeasi strada cu noi…

Imi place sa privesc, sa descopar, sa inteleg dincolo de dulcea superficialitate ce ma inconjoara. Imi place arta, imi plac mesajele subtile transmise vizual, prin tuse fine sau hotarate. Imi place din cand in cand sa citesc, cand am suficienta rabdare sa deschid o carte groasa. Un blog despre pictura si totusi… Doar sunetele ma transforma… Am scris de atatea ori sub influenta lor. Muzica ma ridica de aici si ma poarta pe un alt taram… Cum as putea sa asez in propozitii starea care ma cuprinde atunci cand a s c u l t…? Masor clipele timpului meu aici in sunete articulate armonios si armonie e tot ce caut. Putin sau mult, frumos sau mai putin frumos, timpul meu are iz de portativ indescifrabil, pentru ca simt in ritmul ei, ma pierd in sunete pe care doar le aud, fara sa le cunosc… Incurabila stare… Daca nu as mai putea auzi, ar fi egal cu o condamnare pe viata la nefericire. Ce coincidenta…

O discutie despre un concurs de blog-uri m-a facut sa ma intreb ce ma determina sa scriu aici, mai ales ca ideea de blog ma enerveaza. De ce? Pentru ca blogurile sunt egocentrice, promoveaza lipsa de gust si limbajul trivial; nasc antipatii care degenereaza in dusmanii stupide; pentru ca multi comenteaza evenimentele politice sau mondene care imi provoaca dezgust.

Aici imi doresc  l i n i s t e . . . Linistea imaginilor, tulburata din cand in cand de impresii despre frumusete si pictori care exista, chiar daca nu mai sunt in viata. Scriu pentru mine, pentru el si pentru cei pasionati de arta. Si pentru a umple o asteptare, pentru a pierde timpul frumos si a-l recastiga.

Cand am inceput sa ma interesez mai serios de pictura, sa caut, sa invat sa privesc, sa recunosc stiluri, am constatat ca sunt multe tablouri care imi plac. S-a conturat usor si preferinta pentru pictura veche flamanda, pentru portretele feminine si lista a inceput incet, incet sa creasca. Daca citesti despre Klimt ajungi sa afli si despre Egon Schiele, iar daca iti atrage atentia Ingres, trebuie sa il cauti si pe David. Scotocind printre panzele muzeelor esti furat de atatea forme si culori incat dorinta de a cunoaste cat mai mult creste exponential. Galeria mea virtuala e plina de imagini pe care le revad de cate ori dependenta de “drog” isi face simtita prezenta. Cu cat caut mai mult, cu atat nevoia de descoperire se accentueaza si curiozitatea ma incearca mai tare.