Ave Maria

In 1460 Petrus Christus picta o Madona mai putin obisnuita,  The Virgin of the Dry Tree,  inconjurata de ramurile uscate ale unui copac, prefigurand fruntea incoronata de spini a lui Isus. De jur imprejur, litera A din aur este reprezentata de 15 ori:  simbol al lui “Ave Maria” si al misterelor Sfantului Rozariu.

Desprinsi din context, Fecioara si Pruncul nu m-ar fi impresionat suficient de mult incat sa-mi amintesc mai tarziu tabloul, dar copacul cu infatisare spinoasa, simbolurile si fundalul intunecat, interminabil, creeaza senzatia de inaccesibilitate si suprarealism. Fecioara si Pruncul sunt suspendati in etern, acolo unde muritorii de rand ii pot vedea, dar nu ii pot atinge.

 

Reascultand mai tarziu Ave Maria, mi-am dat seama ca ceva nu se potriveste cu vocea Mariei Callas. NU este ea. Doar un fake al internetului. Totusi, frumoasa interpretare - Ave Maria

c. 1460
Oil on panel, 17 x 12 cm
Museo Thyssen-Bornemisza, Madrid

Dublu portret

Portretul sotilor Lorenzo di Ranieri Scolari si Angiola di Bernardo Sapiti ma face de fiecare data sa zambesc. Desi se presupune ca a fost pictat in momentul comemorarii unui eveniment important (casatoria sau nasterea unui copil), figurile celor doi poarta o usoara urma de naivitate si parca ar fi desprinse din cartea cu povesti. Simtul umorului, nu stiu daca al pictorul sau al sotilor, a avut un rol principal in compozitie. Barbatul este infatisat doar partial in cadrul ferestrei, intr-o postura ce ii confera un aer amuzant, in timp ce sotia priveste surazatoare intr-un punct nevazut. Aparent sunt fata in fata, dar pozitia si proportiile lor dovedesc contrariul. Spatiul in care este surprinsa scena este extrem de redus si personajele par uriase, sau doar locuiesc intr-o casa de jucarie… Sa fie o aluzie la intimitatea celor doi, sau sa exprime  pozitia lor privilegiata?…

Cromatica o gasesc deosebita, calda, armonioasa. Rosul de burgundia, culoare atat de fascinanta si neobisnuit de frumoasa, a fost probabil obtinut cu intentie, sau,  asa cum se intampla adeseori cu tablourile foarte vechi, doar patinat de vreme.

 

Portrait of a Man and Woman at a Casement, ca. 1440

Fra Filippo Lippi (Italian, Florentine, born ca. 1406, died 1469)

Tempera on wood; 25 1/4 x 16 1/2 in. (64.1 x 41.9 cm)

The Metropolitan Museum of Art

trecut si viitor

Sa privesti mereu inainte! Trecutul e undeva in spatele tau.

Cand am ascultat interviul unei actrite celebre, nascuta in Tunisia si consacrata in Italia, apoi in intreaga lume, m-am gandit:

“Iata cuvintele invingatorului, optimistului, dar… privind mereu spre ceea ce va fi sa vina, intr-un anume punct ai sa observi ca, rostogolit de prea multe ori, “ghemul” a ajuns aproape de capatul firului si aventura viitorului se apropie vertiginos de sfarsit. Si atunci, tot trecutul tau capata o alta semnificatie. El nu mai este bariera intre tine si speranta, ci legatura intre copilarie si maturitate si intre tine si tine, precum o retea ce constituie viata ta… Numai urmele adanci ale tristetilor sau nereusitelor tale adunate umbresc chipul amintirilor, toate celelalte momente il fac insa valoros, plin de sensuri, concentrate in cuvantul “intelepciune”.”

O reprezentare usor pesimista a celor trei presupuse stadii ale unei femei : )

Gustav Klimt, Three Stages of Women

De Heem

Natura moarta dar de data aceasta un pictor olandez, Jan Davidsz de Heem. Decorul este impresionant, incarcat si rascolit de un ospat neterminat. Masa si obiectele ce o inconjoara par a fi fost parasite in graba. In detaliu insa, perspectiva se schimba…  

Pictura olandeza din “Perioada de aur” reflecta fie austeritate, fie sobrietate, sau se limiteaza la scene casnice, comune. Atunci cand nu respecta aceste reguli si isi permite indecenta opulentei sau atinge limitele senzualitatii, o face tot in sens moralizator. Precum numeroase tablouri de la aceea vreme si cel al lui de Heem contine aceleasi simboluri ce incrimineaza “dezmatul” si indeamna la cumpatare : )

Tehnica de executie a diverselor materiale si texturi, excelenta…

A Table of Desserts
1640, Louvre

Detaliu

Detaliu

Georg Flegel

Cred ca pictorii naturii moarte sunt maestrii sensibilitatii. Cum altfel ar fi pictat cu atata grija pentru detaliu subiecte neinsufletite?

Pahare si vase de cristal, delicate, atat de transparente incat se pierd in fundal, farfurii de argint incrustat, tipsii incarcate de fructe aromate sau mancaruri savuroase, tacamuri slefuite si un buchet colorat de flori – toate intr-o dezordine studiata si asezate parca special sa ne incante nu numai ochiul, dar sa ne picure si din dorinta degustarii. In plus, unele picturi degaja o atmosfera calda, casnica, purtand amprenta si emanand parfumul presarat de amintirile unui alt secol.

 Azi un tablou al unui pictor german.

Georg Flegel
1566 – 1638

Cupboard, 1610,  Oil on canvas
(92 x 62 cm)
National Gallery, Prague, Czech Republic

Tamara de Lempicka

Biografia Tamarei de Lempicka ne dezvaluie o artista excentrica. Amanuntele picante despre viata ei construiesc o imagine insolita, de femeie independenta, boema, calculata, inclinata spre placeri interzise. Chiar daca fiica ei, Kizette, nu s-a bucurat de o prezenta materna constanta si grijulie, portretul ei a fost pictat si repictat in numeroase randuri. Mai mult, alte portrete feminine par a semana cu fiica sa. Poate ca instinctul matern a fost “sublimat” in pictura…

Kizette in Pink, 1926

Kizette Sleeping, 1934

Paleta de culori este redusa, dar selectata cu grija in fiecare tablou in parte. Forma prevaleaza in fata culorii iar eleganta si claritatea acesteia sunt cuceritoare si o fac pe Lempicka, cel putin in parte, accesibila oricui. Umbrele modeleaza personajele care par daltuite in piatra fina iar detaliile nu incarca inutil pictura.  Aproape ignorand texturile, imaginea lasa privirea sa alunece pe suprafete, bucle, colturile buzelor si curbele largi ale corpurilor sau unghiurile ascutite ale cutelor. Compozitiile ei respira de cele mai multe ori un aer neobisnuit, aluziv si erotic, insa alteori naivitate si calm.

 

Trupurile pastelate ale lui Adam si ale Evei, paralele si imbratisate pe jumatate,  sunt proiectate pe un fundal in culori metalice. Probabil ca, tocmai nuantele reci din background, incalzesc siluetele impietrite ale personajelor.

The Pushkin museum of fine arts

Cateva tablouri semnate de nume celebre - Lucas Cranach the Elder, Bronzino, Rembrandt, Renoir, Gauguin, Degas- si statuete antice egiptene. Un website insa nu prea inspirat.

http://www.museum.ru/gmii/defengl.htm

Edgar Degas, Blue dancers, 1890,

The Pushkin Museum of Fine Arts

Hermitage – St. Petersburg

Un muzeu deosebit si un website foarte generos: Hermitage, St. Petersburg. Colectii impresionante de arta preistorica, cultura rusa, arta europeana – Leonardo da Vinci, van der Weyden, Rafael, Titian, Rembrandt si lista poate continua - tezaur, arta orientala, un muzeu al portelanului, etc. Colectia digitala include un indice alfabetic al artistilor si al operelor. Rezolutia imaginilor este destul de buna, cu posibilitatea de zoom. Un muzeu complex care te lasa sa il descoperi.

http://hermitagemuseum.org/html_En/index.html

St Luke Drawing the Virgin
Weyden, Rogier van der.
Oil on canvas. 102.5×108.5 cm
Netherlands. 15th century 
Hermitage St. Petersburg.

Deposition – van der weyden

In general, pictura religioasa nu ma atinge… Nu pentru ca subiectul nu ar merita toata atentia si admiratia privitorului, ci pentru ca in istoria artei exista nenumarate exemple si reiterari ale aceleiasi teme. Fie ca este vorba de chipul Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, fie ca este vorba de Rastignire, fie Cina cea de Taina… reluarea la nesfarsit a momentului religios ma deruteaza. Dar…

In 1435, probabil, caci Rogier van der Weyden nu si-a datat si nici semnat tablourile (cu o singura exceptie, daca nu ma insel), prinde contur o creatie plina de emotie, de sugestii creionate subtil si tehnica stapanita perfect.

Inainte de a vorbi despre “Deposition“, trebuie sa precizez ceva: o pictura placuta vederii, decorativa, o pot agata de perete si o pot admira in fiecare zi. Dar daca in spatele unei panze exista o idee, iar ideea e transpusa in fapt astfel incat sa imi incerce imaginatia, sa ma faca sa caut si sa ii patrund intelesurile, sa ma surprinda in momentul in care eu credeam ca am inteles tot, atunci acea imagine este mult mai mult decat un obiect frumos care imi atrage atentia.

Deposition se inscrie in categoria capodoperelor pe care le putem patrunde numai daca le privim cu atentie si le cautam sensul… Se pot scrie multe despre ea. Dar eu sunt adepta sintetizarii si transmiterii informatiei concentrate, valoroase, accesibile oricarui privitor.

Pictura se crede ca a fost destinata unui altar. Personajele, pictate la dimensiune aproape de cea reala, invesmantate bogat, aproape fastuos, sunt prinse intr-o compozitie care se subordoneaza ideii de de tristete apasatoare… Dovada vie este spatiul restrans, inadins micsorat si aglomerat al nisei in care se desfasoara scena. In perimetrul limitat al nisei, mai generoasa la baza si mai restransa in partea superioara, nu ar fi incaput in realitate atatea personaje. Crucea este redusa in mod deliberat, din acelasi motiv. Personajele din extreme, inchid compozitia, iar linia trupului lui Isus este paralela liniei Fecioarei Maria. Pana si mainile lor sunt unite imaginar intr-o diagonala. Toata compozitia in ansamblu este animata de ritm si armonie in contrast accentuat cu apasatoarea tristete sugerata subtil.

 

Detaliile din cartea dedicata artistului m-au convins ca pictura este mult mai frumoasa in realitate decat in tiparitura, iar asocierea dintre frumusete, armonie si durere, este menita sa se adreseze credinciosului si profanului deopotriva, ca si cand pictorul s-ar inclina in fata a doi “zei”: Divinitate si Arta.

 

Deposition nu este o reprezentare a unui moment, conform cu istoria evenimentelor, ci o metafora a sentimentului religios…

Emile Munier

Emile Munier (1840 – 1895) a pictat asemenea profesorului sau Bouguereau potrete dragalase care ne privesc cu ochi mari, rotunzi, inocenti. Nu pot sa spun ca stilul celor doi imi este foarte “aproape”. Contine ceva prea dulceag, decorativ. Dar picturile sunt accesibile oricui si plac. Inclin sa cred ca americanii au o preferinta pentru acest stil si am observat pe un site dedicat artelor plastice ca Bouguereau era apreciat in mod special.

Portretul Mariei-Louise, 1879, Colectie particulara

 

En Pénitènce, 1879, Colectie Particulara

Giovanni Boldini

 Giovanni Boldini – o superba doamna in negru, zambitoare insa.

To the heaven…

Numele lui Leonardo da Vinci este indisolubil legat de cel al Mona Lisei, cel mai cunoscut tablou al sau. Protejat intr-un spatiu special la Louvre, pictura naste controverse (pe care probabil am sa le amintesc cu alta ocazie). Obisnuita fiind cu imaginea Mona Lisei (pe care n-am considerat-o niciodata o femeie frumoasa), surasul ei nu ma atrage. Intr-o zi insa am descoperit ultimul tablou al lui Leonardo si am ramas uimita de forta de sugestie a unui personaj pe care nu l-am recunoscut: Sfantul Ioan Botezatorul (Saint John the Baptist). Cred ca tensiunea tabloului e conferita de indexul sfantului indreptat catre cer, intr-un gest de o eleganta extrema… Nu este o promisiune, ci o atentionare: daca nu te-ai uitat niciodata spre cer, e timpul sa o faci (se pare ca explicatia oficiala este cea a importantei botezului in religia crestina). Din nou senzatia aceea ca pictorul se adreseaza privitorului, din orice secol ar fi el. In mod surprinzator, gestul este insotit de zambetul enigmatic al sfantului (similar cu cel al Mona Lisei). In timp ce alti artisti contemporani sau premergatori lui Leonardo ne ameninta, in tablourile religioase, cu iadul si ororile cel il asteapta pe pacatos, sfantul Ioan Botezatorul ne arata cerul in timp ce ne surade. Cu adevarat neasteptata alegerea pictorului si, dupa parerea mea, asta dovedeste geniul lui da Vinci.

Sfantul Ioan este portretizat in chip androgin. Nu stiu de ce Leonardo l-a infatisat astfel, dar cu siguranta se potriveste atat de bine unui sfant.

Imi place foarte mult tabloul Sfantului Ion, si inca n-am descoperit toate motivele pentru care m-a impresionat. Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasa si sugestiva realizare a geniului renascentist.

Cedez impulsului si public insemnarea, fara convingerea ca am spus tot… probabil am sa revin asupra ei.

 

Din nou Sargent

Din nou Sargent. Pentru ca invita la relaxare si pentru vibratia culorilor care transforma si cele mai simple subiecte in scene placute privirii.

Zeita si muritoare – Death and the maiden

Majoritatea insemnarilor au rostul de a-mi purta propriile impresii mai departe de linia gandurilor mele. Incercarea de a interpreta o imagine e plina de aventura, chiar daca apoi citesti notele specialistilor care pot sa sustina alceva. In pictura imi plac mult alegoriile, pentru ca te determina la cautare de sensuri ascunse, la reflectie si chiar meditare. De aceea am sa comentez tabloul lui Hans Baldung Grien si pentru ca mi-a placut un portret realizat de el, despre care am scris aici.

Am sa scriu mai intai despre ce am crezut initial ca descrie tabloul si am sa adaug apoi un comentariu mai exact.

Tabloul lui Baldung Grien infatiseaza alegoria mortii unei tinere. Trist si socant eveniment, care nu avea nevoie de reprezentarea explicita a lacrimilor femeii. Expresia de durere intiparita pe chip, mai ales in privire, e suficient de sugestiva. Epiderma nefiresc de alba, ca si cand personajul deja ar fi pierdut firicelul de viata care o animase scurt timp in urma, contrasteaza puternic cu tonul galbejit si tern al chipului mortii. “Sarutul mortii” cred ca isi pierde sensul si devine impropriu atata timp cat numai dintii ating gura femeii si seamna mai mult a muscatura. Fundalul este trist si chiar inficosator: in dreapta, o silueta intunecata de copac de care sunt atarnate panze de paianjen, probabil. Suprafata plana pe care sunt asezate personajele, este o placa grea de cavou? Posibil… Ce nu inteleg exact sunt hainele care stau sa se desprinda de pe corpul tinerei. Ar putea insemna ca, in trecerea spre dincolo, nu ne sunt de folos vesmintele. Sau doar un gest determinat de surpriza unei intalniri atat de triste si neasteptate… Daca am face abstractie de subiect, de expresia fetei si intruchiparea hada a mortii, parul lung si ondulat, pictat cu atentie pentru detaliu, ar putea sa fie chiar parul unei zeite, iar corpul sau unduit, asemenea. Totusi, mana stanga a mortii isi infige degetele scheletice in carnea sidefie, fara mila.

Chiar daca este “Alegoria mortii”, ar putea fi si alegoria unei maladii necrutatoare, a deznadejdii fara nadejde, a disperarii fara sfarsit, a durerii fara leac…

 

Hans Baldung Grien – Death and the Maiden
1518-20
Oil on panel, 31 x 19 cm
Öffentliche Kunstsammlung, Basel

Dupa ce mi-am notat in memorie comentariile mele, am citit o nota pe un website apreciat. O reproduc aici. Diferentele intre ceea ce am presupus eu si interpretarea mai aproape de adevar, le puteti discerne.

“In this painting a voluptuous young maiden turns to receive the kiss of her lover, only to discover, to her horror, Death. The skeletal figure gently holds her head, a gesture that belies the finality of his impending bite. His patches of wispy hair and rotting skin mock her flowing tresses and supple flesh. The dark setting, unnoticed at first, is a cemetery as she stands on a gravestone, perhaps her own. This Vanitas picture (an image that alludes to the transience of life) typifies Baldung’s predilection for erotically charged twists to more conventional themes, such as the Dance of Death.”

Sursa: http://www.wga.hu

Carl Strathmann

Despre Carl Strathmann nu am putut afla mare lucru, in afara de faptul ca a fost un artist german si a trait intre 1866-1939. Am gasit insa o lucrare a lui, absolut intamplator, care mi-a captat atentia prin exotism si stil complicat, cu influente art nouveau. Lucrarea  se intituleaza “Maria”.

Imi place simplitatea mantiei negre in contrast cu modelul incarcat al hainelor si decorul bogat, si spinii care amintesc de coroana lui Isus.

La fel de interesanta si misterioasa, o alta creatie:

 

Macke

Poate simplitatea numelui sau – Macke - m-a facut sa ma gandesc la un pictor din tara lui soare-rasare, insa August Macke (1887-1914) a fost un pictor expresionist german.  In timp ce explozia de culoare din panzele sale atrage privirea, in contrabalans formele sunt simple si detaliile aproape lipsesc. Citind despre unul dintre tablouri, am realizat ca poti picta in culorile de baza, rosu, albastru, galben, si totusi sa fie atat de placut rezultatul:

People by the Blue Lake, 1913,

Staatliche Kunsthalle, Karlsruhe

Sfidand destinul care a fost crud cu el – din pacate Macke a murit foarte tanar in Primul Razboi Mondial – pictura lui e vie si arde in culori intense, calde. Mai multe exemple, aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/August_Macke

Biografia pictorului: http://www.august-macke-haus.de/01e_version/index3.htm

 

Cub de gheata

Este usor sa atasezi o imagine intr-un blog si sa-i dezvalui autorul si eventual titlul. Provocarea incepe atunci cand vrei sa transmiti un mesaj, sau sa-ti notezi propriile impresii. Au ele importanta pentru cineva, sau e doar un exercitiu pentru sine? Daca ar fi sa privesc in sens invers as spune ca imi place sa citesc impresiile altora, sa le compar cu cele proprii si apoi sa ma lansez in presupuneri care se dovedesc adevarate, sau nu, si mai ales sa cuprind tot ce se poate spune (interesant) despre un tablou – in situatia ideala, evident.

 

Totusi, uneori un tablou este doar o imagine pe care iti place sa o privesti.

 

Azi am gasit un “cub de gheata” roz… Sau asa mi se pare, nu stiu.. Chiar daca e vara torida, privindu-l nu poti ignora ceata laptoasa si trasurile in miscare, cu rotile scartaind in zapada, care iti provoaca o usoara si falsa impresie de infrigurare. Impresie, pentru ca pictorul este un impresionist… american…

 

Childe Hassam (1859 – 1935)

 

bartolomeo veneto

Cand am vazut prima data tabloul, reactia mea a fost una pe masura aerului neobisnuit pe care il emana… Nu eram curioasa sa aflu pe cine a pictat Bartolomeo Veneto, ci de ce a ales sa-i desfaca minutios parul in suvite aurii rasucite si rasfirate cu grija. Ce buchetel ireal si cata gratie studiata in reprezentarea mainii personajului. Aerul enigmatic, privirea serioasa, scrutatoare, clar-obscurul si frumusetea modelului – aici in rolul Florei – sunt atributele ce completeaza prima senzatie de surprindere. Cu siguranta ca datorita celor cateva note accentuate, tabloul apare in galeria de imagini a multor bloguri. Cred ca odata descoperit, nu poate fi uitat.

Bartolomeo Veneto (activ 1500 – 1530)

Ideal Portrait of a Woman

Stadel Museum, Frankfurt

 

Lucas Cranach the Elder

La fel de frumoase precum doamnele maestrului flamand necunoscut, cele trei printese apartin unui pictor german cunoscut, Lucas Cranach the Elder (cel Batran).

 

Lucas Cranach the Elder
Three Princesses of Saxony: Sibylla, Emilia and Sidonia c. 1535
Courtesy Kunsthistorisches Museum, Vienna

http://www.khm.at/homeE/homeE.html

 

liechtenstein museum

  

	Peter Paul Rubens Portrait of Clara Serena Rubens, c. 1616 (detaliu)

http://www.liechtensteinmuseum.at/en/pages/home.asp

 Muzeul Lichtenstein nu numai ca expune tablouri ale unor pictori precum Rubens si van Dyck, dar si calitatea reproducerilor este impresionanta. Mai sus, un close up al tabloului. Chiar daca este destinat sa fie privit de la o distanta rezonabila, ador sa observ fisurile fine ale uleiului pe panza… amprenta mozaicata a timpului ce s-a scurs peste el.

 

Starry night – Van Gogh

Starry night, 1889 - Vincent van Gogh

Cu cat privesti mai mult un tablou, si revii asupra lui mereu, cresc sansele de a descoperi ceva inca neobservat pana atunci.

Culorile vii, albastrul intens si galbenul stralucitor sunt primele calitati pe care ochiul le percepe, urmate indeaproape de rotatia neobisnuita (desi confirmata in realitate) a astrelor. Sugestia universului, in continua expansiune si rotatie, prin linii serpuite, declanseaza brusc senzatia de miscare. Dar nu este numai imaginea unei nopti de vis. Van Gogh aduce cerul mult mai aproape de privitor in comparatie cu siluetele casutelor adormite ale localitatii, ce se pierd in intuneric. Probabil ca s-a asezat pe un deal urias, sau un munte, ca sa surprinda de acolo intreaga scena, altfel cum ar fi ajuns asa aproape de stele…

Dintre toate tablourile lui uimitoare, cerul cu stele este preferatul meu.

stefan luchian

Primavara, 1901

Nu cunosteam “Primavara” lui Luchian, poate de aceea am fost atat de placut surprinsa cand l-am descoperit. Interesanta maniera stil art nouveau. Eram obisnuita cu anemonele, autoportretul cu penel si tristetea destinului sau. Spre sfarsitul vietii, imobilizat de o afectiune a maduvei spinarii, isi lega pensula de degetele inerte. Cu toate astea, pictura lui degaja caldura…

Portret de femeie, 1901 

Bujori

Anemone, 1908

Adriaen Coorte

Pe Adriaen Coorte (ca.1660-1707), pictor olandez preocupat de natura moarta, l-am descoperit pe internet datorita sparanghelilor sai pe care am avut ocazia sa-i vad in original la Rijksmuseum in Amsterdam. Tot scormonind prin blogurile mele preferate am mai gasit cateva picturi in acelasi stil caracteristic.

 

Fie ca este luminozitatea speciala a subiectelor sale, fie transparenta fructelor pe care le picteaza cu pasiune, rezultatul este mereu incantator pentru privire. Necunoscut sau uitat, in anul 1950 a fost redescoperit si apreciat ca maestru al micilor capodopere – small wonders.

 

 

Miscare in nemiscare

Miscarea in nemiscare are mereu darul de a ne impresiona. Placuta si surprinzatoare impresie: balerinele incremenite pe panza, parca se rasucesc dintr-un capat al diagonalei spre celalalt, miscsorandu-se odata cu perspectiva, precum intr-o insiruire discontinua de secvente inregistrate pe pelicula. A fost motivul pentru care m-am oprit asupra tabloului lui Edgar Degas minute in sir. Pentru mine reflecta perfect ceea ce pictorul spunea despre stilul sau, pe care il desprinde de impresionism, curent in care fusese catalogat de critici, considerandu-l realist. Mai mult decat atat, nu spectacolul de balet e subiectul, ci realitatea dura a repetitiilor epuizante menite sa ‘modeleze’ miscarile dansatoarelor pana la perfectiune.

Relaxare

Uneori nu incerc sa descriu o imagine, ci o caut pe cea care ar putea sa exprime o stare de spirit actuala. Un fel de portativ emotional in culori. John Singer Sargent e intotdeauna potrivit pentru relaxare. Jocuri de lumini si umbre, forme imperfect definite, tuse perceptibile si serpuite pe suprafata apei – asa as vorbi despre panza din fata mea. Desi privirea se poticneste incoace de linia cladirilor, barca inca nepregatita de drum ma face totusi sa cred ca va porni candva si voi zari linia orizontului. Si deja vad panzele aurii curbate de vant conducand vasul spre tarmuri indepartate….

 

 

Inca nu s-a inventat un muzeu al muzicii acompaniate de pictura, dar eu deja il visez… De ce in muzeele de arta e mereu liniste?

Istoria frumusetii

Sunt multe cuvinte in care poate fi descrisa aceasta carte, dar concentradu-le intr-unul singur as rosti doar f a s c i n a t i e. Frumusetea exprimata in epoci diferite si extrasa din tablouri, sculpturi, fotografii, manuscrise, arhitectura.

M-a socat un tablou din 1450 (revin mereu la aceeasi perioada pierduta in timp) infatisand o Fecioara pe cat de frumoasa, pe atat de… neconventionala. Tabloul apartine unui pictor francez, Jean Fouquet (1420 – 1481) considerat cel mai important pictor francez al veacului al 15-lea. Gratia madonei ascunde insa un “secret”… A fost recunoscut portretul amantei regelui Frantei Charles VII, Agnes Sorel, recunoscuta in vremea sa nu numai pentru frumusete, ci si pentru inteligenta. L-a impresionat atat de mult pe rege incat i-a daruit un castel in Valea Loarei (Château de Loches). Parca as fi deschis o carte de povesti : )

Autoportretul lui Jean Fouquet este posibil sa fie unul dintre primele autoportrete in istoria artei occidentale…

Condamnati, dar impreuna

Cine ar crede ca imbratisarea dintre Paolo si Francesca se intampla in lumea umbrelor? Condamnati dar nu singuri, indurerati dar nespus de frumosi…  Daca sunt in iad, de ce plutesc? Sunt invaluiti in lumina, iar Dante si Virgiliu privesc din intuneric…

In timp ce un brat incordat, crispat, ascunde privirea, celalalt pare a fi rupt dintr-o altfel de scena, mult mai calma. Numai suferinta nu poate naste o astfel de apropiere si atingere tandra.  Parca ar spune: suntem blestemati pentru totdeauna, dar impreuna, tot pentru totdeauna.

Despre Ary Scheffer nu stiu mai nimic, dar imi e de ajuns sa privesc imaginea iubirii si disperarii.

“natura moarta”

Numai un pictor poate culege in aceelasi timp flori care nu infloresc niciodata in acelasi sezon. Am adunat cateva imagini in care “natura moarta” tresare in culori calde, tije inclinate delicat de lalea si vase de cristal. Pentru ca sunt inca proaspete, dupa atata timp, le puteti admira la Haga, de exemplu, pe cele ale lui Ambrosius Bosschaert the Elder.

Alegoria si perlele

As scrie azi despre alegoria in pictura. Sirul acesta de metafore reuseste sa ma cucereasca prin faptul ca ascunde un mesaj si impune descifrarea lui pentru intelegerea corecta a intentiei autorului. Uimitor este cum un neavizat, un amator de arta (ca mine), a descoperit in cautarile lui ca personajul din tablou nu este o persoana, ci reprezinta un viciu sau o virtute (si sunt multe exemple in acest sens), iar tabloul pictat intr-un tablou, nu este acolo intamplator, ci contine o semnificatie. Perlele insirate si balanta din una dintre operelele lui Vermeer, nu reprezinta simbolul unui statut social si nici o activitate mercantila, ci simbolizeaza indemnul la cumpatare in viata si discernamant in alegerea dintre bogatie (perlele) si credinta (tabloul din fundal este Judecata de Apoi) cu toate implicatiile morale ce decurg de aici.  

Atunci cand iti dai sema ca nu mai privesti doar suprafata unei panze, ci patrunzi mai profund, acolo unde nu te asteptai sa ajungi acum ceva timp, satisfactia este imensa. Despre alegorie in general insa nu am citit, nu am inca energia sa o fac, dar este un subiect viitor pe care sper sa nu il uit.

                                                                 

  Johannes Vermeer
          Woman Holding a Balance, 1664,  National Gallery of Art, Washington D.C

Whistler – Little Rose

Whistler – Little Rose

Ce seriozitate pentru un copil…