In 1460 Petrus Christus picta o Madona mai putin obisnuita,  The Virgin of the Dry Tree,  inconjurata de ramurile uscate ale unui copac, prefigurand fruntea incoronata de spini a lui Isus. De jur imprejur, litera A din aur este reprezentata de 15 ori:  simbol al lui “Ave Maria” si al misterelor Sfantului Rozariu.

Desprinsi din context, Fecioara si Pruncul nu m-ar fi impresionat suficient de mult incat sa-mi amintesc mai tarziu tabloul, dar copacul cu infatisare spinoasa, simbolurile si fundalul intunecat, interminabil, creeaza senzatia de inaccesibilitate si suprarealism. Fecioara si Pruncul sunt suspendati in etern, acolo unde muritorii de rand ii pot vedea, dar nu ii pot atinge.

Reascultand mai tarziu Ave Maria, mi-am dat seama ca ceva nu se potriveste cu vocea Mariei Callas. NU este ea. Doar un fake al internetului. Totusi, frumoasa interpretare - Ave Maria

c. 1460
Oil on panel, 17 x 12 cm
Museo Thyssen-Bornemisza, Madrid

Portretul sotilor Lorenzo di Ranieri Scolari si Angiola di Bernardo Sapiti ma face de fiecare data sa zambesc. Desi se presupune ca a fost pictat in momentul comemorarii unui eveniment important (casatoria sau nasterea unui copil), figurile celor doi poarta o usoara urma de naivitate si parca ar fi desprinse din cartea cu povesti. Simtul umorului, nu stiu daca al pictorul sau al sotilor, a avut un rol principal in compozitie. Barbatul este infatisat doar partial in cadrul ferestrei, intr-o postura ce ii confera un aer amuzant, in timp ce sotia priveste surazatoare intr-un punct nevazut. Aparent sunt fata in fata, dar pozitia si proportiile lor dovedesc contrariul. Spatiul in care este surprinsa scena este extrem de redus si personajele par uriase, sau doar locuiesc intr-o casa de jucarie… Sa fie o aluzie la intimitatea celor doi, sau sa exprime  pozitia lor privilegiata?…

Cromatica o gasesc deosebita, calda, armonioasa. Rosul de burgundia, culoare atat de fascinanta si neobisnuit de frumoasa, a fost probabil obtinut cu intentie, sau,  asa cum se intampla adeseori cu tablourile foarte vechi, doar patinat de vreme.

Portrait of a Man and Woman at a Casement, ca. 1440

Fra Filippo Lippi (Italian, Florentine, born ca. 1406, died 1469)

Tempera on wood; 25 1/4 x 16 1/2 in. (64.1 x 41.9 cm)

The Metropolitan Museum of Art

Sa privesti mereu inainte! Trecutul e undeva in spatele tau.

Cand am ascultat interviul unei actrite celebre, nascuta in Tunisia si consacrata in Italia, apoi in intreaga lume, m-am gandit:

“Iata cuvintele invingatorului, optimistului, dar… privind mereu spre ceea ce va fi sa vina, intr-un anume punct ai sa observi ca, rostogolit de prea multe ori, “ghemul” a ajuns aproape de capatul firului si aventura viitorului se apropie vertiginos de sfarsit. Si atunci, tot trecutul tau capata o alta semnificatie. El nu mai este bariera intre tine si speranta, ci legatura intre copilarie si maturitate si intre tine si tine, precum o retea ce constituie viata ta… Numai urmele adanci ale tristetilor sau nereusitelor tale adunate umbresc chipul amintirilor, toate celelalte momente il fac insa valoros, plin de sensuri, concentrate in cuvantul “intelepciune”.”

O reprezentare usor pesimista a celor trei presupuse stadii ale unei femei : )

Gustav Klimt, Three Stages of Women

Natura moarta dar de data aceasta un pictor olandez, Jan Davidsz de Heem. Decorul este impresionant, incarcat si rascolit de un ospat neterminat. Masa si obiectele ce o inconjoara par a fi fost parasite in graba. In detaliu insa, perspectiva se schimba…  

Pictura olandeza din “Perioada de aur” reflecta fie austeritate, fie sobrietate, sau se limiteaza la scene casnice, comune. Atunci cand nu respecta aceste reguli si isi permite indecenta opulentei sau atinge limitele senzualitatii, o face tot in sens moralizator. Precum numeroase tablouri de la aceea vreme si cel al lui de Heem contine aceleasi simboluri ce incrimineaza “dezmatul” si indeamna la cumpatare : )

Tehnica de executie a diverselor materiale si texturi, excelenta…

A Table of Desserts
1640, Louvre

Detaliu

Detaliu

Cred ca pictorii naturii moarte sunt maestrii sensibilitatii. Cum altfel ar fi pictat cu atata grija pentru detaliu subiecte neinsufletite?

Pahare si vase de cristal, delicate, atat de transparente incat se pierd in fundal, farfurii de argint incrustat, tipsii incarcate de fructe aromate sau mancaruri savuroase, tacamuri slefuite si un buchet colorat de flori – toate intr-o dezordine studiata si asezate parca special sa ne incante nu numai ochiul, dar sa ne picure si din dorinta degustarii. In plus, unele picturi degaja o atmosfera calda, casnica, purtand amprenta si emanand parfumul presarat de amintirile unui alt secol.

 Azi un tablou al unui pictor german.

Georg Flegel
1566 – 1638

Cupboard, 1610,  Oil on canvas
(92 x 62 cm)
National Gallery, Prague, Czech Republic

Biografia Tamarei de Lempicka ne dezvaluie o artista excentrica. Amanuntele picante despre viata ei construiesc o imagine insolita, de femeie independenta, boema, calculata, inclinata spre placeri interzise. Chiar daca fiica ei, Kizette, nu s-a bucurat de o prezenta materna constanta si grijulie, portretul ei a fost pictat si repictat in numeroase randuri. Mai mult, alte portrete feminine par a semana cu fiica sa. Poate ca instinctul matern a fost “sublimat” in pictura…

Kizette in Pink, 1926

Kizette Sleeping, 1934

Paleta de culori este redusa, dar selectata cu grija in fiecare tablou in parte. Forma prevaleaza in fata culorii iar eleganta si claritatea acesteia sunt cuceritoare si o fac pe Lempicka, cel putin in parte, accesibila oricui. Umbrele modeleaza personajele care par daltuite in piatra fina iar detaliile nu incarca inutil pictura.  Aproape ignorand texturile, imaginea lasa privirea sa alunece pe suprafete, bucle, colturile buzelor si curbele largi ale corpurilor sau unghiurile ascutite ale cutelor. Compozitiile ei respira de cele mai multe ori un aer neobisnuit, aluziv si erotic, insa alteori naivitate si calm.

Trupurile pastelate ale lui Adam si ale Evei, paralele si imbratisate pe jumatate,  sunt proiectate pe un fundal in culori metalice. Probabil ca, tocmai nuantele reci din background, incalzesc siluetele impietrite ale personajelor.

Cateva tablouri semnate de nume celebre - Lucas Cranach the Elder, Bronzino, Rembrandt, Renoir, Gauguin, Degas- si statuete antice egiptene. Un website insa nu prea inspirat.

http://www.museum.ru/gmii/defengl.htm

Edgar Degas, Blue dancers, 1890,

The Pushkin Museum of Fine Arts

Un muzeu deosebit si un website foarte generos: Hermitage, St. Petersburg. Colectii impresionante de arta preistorica, cultura rusa, arta europeana – Leonardo da Vinci, van der Weyden, Rafael, Titian, Rembrandt si lista poate continua - tezaur, arta orientala, un muzeu al portelanului, etc. Colectia digitala include un indice alfabetic al artistilor si al operelor. Rezolutia imaginilor este destul de buna, cu posibilitatea de zoom. Un muzeu complex care te lasa sa il descoperi.

http://hermitagemuseum.org/html_En/index.html

St Luke Drawing the Virgin
Weyden, Rogier van der.
Oil on canvas. 102.5×108.5 cm
Netherlands. 15th century 
Hermitage St. Petersburg.

In general, pictura religioasa nu ma atinge… Nu pentru ca subiectul nu ar merita toata atentia si admiratia privitorului, ci pentru ca in istoria artei exista nenumarate exemple si reiterari ale aceleiasi teme. Fie ca este vorba de chipul Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, fie ca este vorba de Rastignire, fie Cina cea de Taina… reluarea la nesfarsit a momentului religios ma deruteaza. Dar…

In 1435, probabil, caci Rogier van der Weyden nu si-a datat si nici semnat tablourile (cu o singura exceptie, daca nu ma insel), prinde contur o creatie plina de emotie, de sugestii creionate subtil si tehnica stapanita perfect.

Inainte de a vorbi despre “Deposition“, trebuie sa precizez ceva: o pictura placuta vederii, decorativa, o pot agata de perete si o pot admira in fiecare zi. Dar daca in spatele unei panze exista o idee, iar ideea e transpusa in fapt astfel incat sa imi incerce imaginatia, sa ma faca sa caut si sa ii patrund intelesurile, sa ma surprinda in momentul in care eu credeam ca am inteles tot, atunci acea imagine este mult mai mult decat un obiect frumos care imi atrage atentia.

Deposition se inscrie in categoria capodoperelor pe care le putem patrunde numai daca le privim cu atentie si le cautam sensul… Se pot scrie multe despre ea. Dar eu sunt adepta sintetizarii si transmiterii informatiei concentrate, valoroase, accesibile oricarui privitor.

Pictura se crede ca a fost destinata unui altar. Personajele, pictate la dimensiune aproape de cea reala, invesmantate bogat, aproape fastuos, sunt prinse intr-o compozitie care se subordoneaza ideii de de tristete apasatoare… Dovada vie este spatiul restrans, inadins micsorat si aglomerat al nisei in care se desfasoara scena. In perimetrul limitat al nisei, mai generoasa la baza si mai restransa in partea superioara, nu ar fi incaput in realitate atatea personaje. Crucea este redusa in mod deliberat, din acelasi motiv. Personajele din extreme, inchid compozitia, iar linia trupului lui Isus este paralela liniei Fecioarei Maria. Pana si mainile lor sunt unite imaginar intr-o diagonala. Toata compozitia in ansamblu este animata de ritm si armonie in contrast accentuat cu apasatoarea tristete sugerata subtil.

Detaliile din cartea dedicata artistului m-au convins ca pictura este mult mai frumoasa in realitate decat in tiparitura, iar asocierea dintre frumusete, armonie si durere, este menita sa se adreseze credinciosului si profanului deopotriva, ca si cand pictorul s-ar inclina in fata a doi “zei”: Divinitate si Arta.

Deposition nu este o reprezentare a unui moment, conform cu istoria evenimentelor, ci o metafora a sentimentului religios…

Emile Munier (1840 – 1895) a pictat asemenea profesorului sau Bouguereau potrete dragalase care ne privesc cu ochi mari, rotunzi, inocenti. Nu pot sa spun ca stilul celor doi imi este foarte “aproape”. Contine ceva prea dulceag, decorativ. Dar picturile sunt accesibile oricui si plac. Inclin sa cred ca americanii au o preferinta pentru acest stil si am observat pe un site dedicat artelor plastice ca Bouguereau era apreciat in mod special.

Portretul Mariei-Louise, 1879, Colectie particulara

En Pénitènce, 1879, Colectie Particulara