Chiar daca nu se incadreaza foarte bine in tema blogului, nu pot sa raman indiferenta la acest articol, din ziarul Adevarul, si la realitatea care m-a izbit azi in Parcul Circului.
Acest lac arată așa, sau arăta acum ceva timp…

2006

Din nou scandalosul Schiele. Cu timpul am constatat cat de la indemana este sa vorbesti despre  pictura academica si reprezentantii sai conformisti. Portrete de femei sau copii frumosi, linii curbe armonioase, culori pastelate si tehnica stapanita perfect. Egon insa, cauta frumusetea in alta parte, in contururi trasate ciudat, parca tremurand sub imboldul unor sentimente si trairi personale extreme.

Freundshaft

In copilarie imi placea sa colectionez timbre. Era o pasiune pe care am descoperit-o indrumata de mama. Dupa ce ne-a aratat (mie si fratelui meu) cum sa asezam timbrele in clasor, am inceput sa ma preocup “serios” de filatelie. Apreciam in general timbrele frumos colorate sau cele pe care le gaseam interesante si, nu in ultimul rand, pe cele “nestampilate”, dovada a valorii lor. Am inceput sa cunosc o lume mai putin accesibila in mod direct. Imi aranjam timbrele meticulos in functie de tema si pictura era la loc de cinste. Si acum ma intreb de ce pictura? Cu siguranta o consideram un subiect important. Printre timbrele mele se gasea si o “laptareasa”. Imi parea a fi doar o imagine simpla, banala… O fata nu prea frumoasa (si pe atunci nu foarte tanara pentru mine) ce turna lapte dintr-un ulcior. Cred ca atunci asa era normal sa privesc lucrurile.

In timp, m-am obisnuit cu imaginea fetei de casa, fara sa fiu preocupata de orice informatie legata de autor, de epoca, de stil. Fata era acolo, in memoria mea, dar numai intuitia imi spunea ca ea reprezinta ceva.

Cred ca sunt multi cei care recunosc tablourile lui Vermeer, dar putini cei care il cunosc si fac legatura intre nume si opera sa. Ipoteza este verificata. Toti au vazut Fata cu cercel de perla si laptareasa pictorul insa… nu si-l amintesc.

A trecut ceva timp si am aflat si eu cine este autorul. Mi-am adus aminte de clasor, de timbrele cu tema pictura si totul s-a oprit aici… Pana in ziua in care am decis ca Vermeer nu va ramane doar o reproducere filatelica. Calatoria in Olanda nu a fost un simplu concediu (apropo de asta, sper ca nu ma repet, dar, un cunoscut olandez, mi-a spus ca nu intelege ce am cautat la Amsterdam in vacanta si ca trebuie sa ma trezesc: the old dutch masters sunt de mult depasiti – nimic mai neadevarat, zic eu).

Recunosc, nu ma asteptam. Credeam ca alte tablouri ma vor impresiona, dar… cand am vazut The Milkmaid, am ramas minute in sir in fata lui… Intr-o incapere cu foarte multe picturi celebre, inclusiv alte tablouri ale lui Vermeer, in fata umilei servitoare se astepta la rand… Este greu de descris in cuvinte. Imaginea fetei surprinse in momentul casnic este atat de vie, atat de intens si frumos colorata incat senzatia de prezenta animata, alive este greu de uitat… Lumina blanda ce se scurge prin fereastra, albastrul intens si galbenul pastelat al hainelor creeaza o armonie cromatica imposibil de reprodus in carti si cataloage. Apoi, tehnica folosita… Painea de pe masa este de fapt o aglomerare punctiforma care insala privirea. De departe are precizie fotografica, de aproape imaginea se descompune in tuse nebanuite.

The Milkmaid, Rijksmuseum, Amsterdam

A fost cea mai frumoasa si mai interesanta calatorie de pana acum, cu multe momente inedite. Una dintre surprize, foarte amuzanta, a fost reproducerea ”studioului” lui Vermeer, la muzeul din Delft care ii este dedicat. Ne-am fotografiat ca si cand am fi pozat pictorului in urma cu cateva secole : ). Fotografia include evident o fereastra, o masa, ceramica de delft si alte accesorii folosite de pictor.

Prima intalnire cu lucrarile lui Egon Schiele a fost o surpriza… Chiar daca ceva din stilul lui amintea de tablourile maestrului sau, Klimt, liniile nervoase, siluetele “neterminate” ale personajelor, poarta o amprenta unica. E imposibil sa nu admiri sau, dimpotriva, sa nu te revolti in fata subiectelor sale. Pentru ca Schiele nu este un artist conservator, “cuminte”, conformist. Recunosc ca, initial, nu am inteles rostul nudurilor adolescentine, dar asta nu inseamna ca nu am remarcat talentul sau. Mai tarziu am descifrat si ideea din spatele lucrarilor “scandaloase”… Pacat ca Egon Schiele a murit prea tanar si nu vom sti niciodata ce ar fi pictat la maturitate… 

Inainte de pictura, de muzica, de arta, de noi, e sensibilitatea noastra. Fara ea, arta nu ar fi posibila. La asta se rezuma InyoureyesIamhome…. Ca place sau nu, ca e citit sau ignorat, prea putin ma intereseaza. In final vreau doar sa se inteleaga ca este dedicat exclusiv unei calitati exceptionale, accesibila oricui… Poate ca este paradoxala afirmatia, dar eu cred in ea mai mult decat in orice altceva…

Si o consideratie personala: blogul, jurnalul nu are nicio valoare, daca singurul sau scop este afirmarea si sublinierea propriei valori. Daca el nu se subordoneaza unei idei, este din start un esec. Eu deja am ales sensul catre care ma indrept : )

Am ezitat sa public insemnarea pentru ca pare a fi legata de experimetul de la Geneva…. In realitate nu are nicio legatura cu el. O simpla coincidenta. In paranteza fie spus, am ras azi de toti cei care au surpraevaluat consecintele experimentului si au uitat ca nu sunt in masura sa isi expuna parerea in legatura cu un subiect care ii depaseste….

Dupa nenumarate miliarde de ani, un astronom a descoperit ramasitele luminii ce a insotit Big Bang-ul. Invizibila ochiului, aparatele speciale o detecteaza si astazi peste tot in univers. Fenomenul fizic este, cel putin pentru timpul nostru, irepetabil ca intensitate si amploare, dar la scara redusa emotiile au acelasi destin. Inchise in labirinturile unei fiinte, se nasc cu atata forta si persista peste ani. Cine poate sti daca ramasitele lor n-ar putea fi detectate si dupa ce aparent au disparut? Daca am putea sa masuram exact intensitatea sentimentelor noastre (in microuniversul pe care il alcatuim) de la un pol la celalalt, am ajunge sa descriem omul in termeni astronomici: iubirea s-ar compara cu un big bang, iar durerea ar lua forma unei gauri negre. Oricat de impresionata as fi de explozia primordiala, de nasterea atat de spectaculoasa a lumii, de misterul supernovelor in inima carora se ascund the black holes, emotiile umane mi se par mult mai speciale si miraculoase.

Daca omenirea s-ar stinge catastrofal maine, poate ca vibratiile existentei noastre s-ar propaga prin univers precum lumina primordiala…

Constantin Brancusi, Sarutul, 1907

Din cand in cand gasesc in cartile pe care le citesc, sau materialele de pe net, pasaje amuzante. : )

“Unlike most Dutch still life specialists, Jan van Huysum insisted on working out the details of his paintings from close study of the world around him. He once wrote a patron to explain that her painting would be delayed a year because, unable to obtain a real yellow rose, he could not finish the picture.” – Wikipedia

 ”Often group portraits were paid for by each portrayed person individually. The amount paid determined each person’s place in the picture, either head to toe in full regalia in the foreground or face only in the back of the group. Sometimes all group members paid an equal sum, which was likely to lead to quarrels when some members gained a more prominent place in the picture than others.” – Wikipedia (imi imaginez ce amuzanta trebuie sa fi fost “paruiala” comandatarilor nemultumiti..)

Dupa ce Michelangelo a terminat Capela Sixtina, Biserica Catolica s-a indignat de goliciunea personajelor. Pentru a acoperi zonele “rusinoase” a fost angajat un pictor care a indeplinit sarcina cu pricina. Din pacate pentru el, contemporanii l-au poreclit ”chilotarul”, fiind recunoscut mai mult dupa renume, decat dupa numele sau real… : ))

http://www.liechtensteinmuseum.at/en/pages/home.asp

 Muzeul Lichtenstein nu numai ca expune tablouri ale unor pictori precum Rubens si van Dyck, dar si calitatea reproducerilor este impresionanta. Mai sus, un close up al tabloului. Chiar daca este destinat sa fie privit de la o distanta rezonabila, ador sa observ fisurile fine ale uleiului pe panza… amprenta mozaicata a timpului ce s-a scurs peste el.

Primavara, 1901

Nu cunosteam “Primavara” lui Luchian, poate de aceea am fost atat de placut surprinsa cand l-am descoperit. Interesanta maniera stil art nouveau. Eram obisnuita cu anemonele, autoportretul cu penel si tristetea destinului sau. Spre sfarsitul vietii, imobilizat de o afectiune a maduvei spinarii, isi lega pensula de degetele inerte. Cu toate astea, pictura lui degaja caldura…

Portret de femeie, 1901 

Bujori

Anemone, 1908

Intrebare la care ar trebui sa raspund toata viata. Uriasul lui Fenninger, sper ca e destul de sugestiv, in comparatie cu omuletul din plan secundar.