Emile Munier

Emile Munier (1840 – 1895) a pictat asemenea profesorului sau Bouguereau potrete dragalase care ne privesc cu ochi mari, rotunzi, inocenti. Nu pot sa spun ca stilul celor doi imi este foarte „aproape”. Contine ceva prea dulceag, decorativ. Dar picturile sunt accesibile oricui si plac. Inclin sa cred ca americanii au o preferinta pentru acest stil si am observat pe un site dedicat artelor plastice ca Bouguereau era apreciat in mod special.

Portretul Mariei-Louise, 1879, Colectie particulara

 

En Pénitènce, 1879, Colectie Particulara

Carte

Pentru iubitorii de Old Dutch Masters, o carte care merita cumparata: Masters of Netherlandish Art – Rogier van der Weyden, de Stephan Kemperdick.

In paginile ei veti descoperi „secrete” ale celor mai cunoscute picturi ale lui Weyden si reproduceri reusite. Detaliile unor opere sunt si ele la mare pret, pentru ca, in lipsa originalului, puteti admira de aproape picturile.

Nu costa chiar putin, dar nici foarte mult: 35 ron.

Intre 0 si + infinit

Avem ocazia zilnic sa aratam cine suntem. De obicei nu ne abatem de la standardele social acceptate. O solutie comoda si utila. Cu cat suntem mai puternici, mai hotarati, mai increzatori in noi insine, cu atat imaginea transmisa e mai frumos creionata si mai repede acceptata de cei din jur. As putea sa enumar cateva clisee in care noi oamenii ne incadram, dar ar fi rendundanta informatia si insemnarea mea ar semana cu un articol de ziar. Suntem manati de instincte, de prejudecati si impulsuri. Originalitatea si dorinta de valoare intrinseca nu ii captiveaza pe cei mai multi. „Sticla” abunda de personaje banale, dar cu priza la public, de cele mai multe ori pentru ca au o interfata atractiva sau curajul de a-si expune latura incisiva si ofera senzationalul, echivalent cu aurul pentru unii spectatori si, evident, pentru producatori. Dar nu intentionez sa ma razboiesc cu multimea adunata sub zona mediana a curbei lui Gauss, din care nu ma exclud. Ce sens ar avea? Intentia este alta, chiar daca scopul nu va fi niciodata atins. In afara de lucrurile minunat-superficiale si banale ale vietii, dincolo de realitatea palpabila si materiala exista si altceva, mai greu de inteles si mai subtil, nu mai putin valoros. Cursa in care ne-am angajat cu toti, ne asigura supravietuirea si confortul, de care negresit avem nevoie. E bine (pentru noi cel putin) atunci cand ne punem in valoare mediocritatea fara ca cineva sa protesteze, dar nu e totul. De ce sa ramanem ciuntiti, penibil izolati in megalomania noastra – iluzorie senzatie, cand putem face macar un singur pas in fata.

Sa nu uitam ca distanta dintre 0 si + infinit se poate masura (teoretic) in puncte si in pasi mici…

Inyoureyesiamhome este nu doar un dialog cu mine insami si cu cea mai apropiata fiinta, ci si o propunere. O alternativa. Pictura, arta aceasta care s-a pastrat mii de ani, concentreaza valori nebanuite. E pasul posibil spre ceva ce n-am fost, dar putem deveni. Frumosul poate transforma, are puteri inimaginabile. Daca as putea convinge prin ceea ce scriu macar o persoana….

Giovanni Boldini

 Giovanni Boldini – o superba doamna in negru, zambitoare insa.

To the heaven…

Numele lui Leonardo da Vinci este indisolubil legat de cel al Mona Lisei, cel mai cunoscut tablou al sau. Protejat intr-un spatiu special la Louvre, pictura naste controverse (pe care probabil am sa le amintesc cu alta ocazie). Obisnuita fiind cu imaginea Mona Lisei (pe care n-am considerat-o niciodata o femeie frumoasa), surasul ei nu ma atrage. Intr-o zi insa am descoperit ultimul tablou al lui Leonardo si am ramas uimita de forta de sugestie a unui personaj pe care nu l-am recunoscut: Sfantul Ioan Botezatorul (Saint John the Baptist). Cred ca tensiunea tabloului e conferita de indexul sfantului indreptat catre cer, intr-un gest de o eleganta extrema… Nu este o promisiune, ci o atentionare: daca nu te-ai uitat niciodata spre cer, e timpul sa o faci (se pare ca explicatia oficiala este cea a importantei botezului in religia crestina). Din nou senzatia aceea ca pictorul se adreseaza privitorului, din orice secol ar fi el. In mod surprinzator, gestul este insotit de zambetul enigmatic al sfantului (similar cu cel al Mona Lisei). In timp ce alti artisti contemporani sau premergatori lui Leonardo ne ameninta, in tablourile religioase, cu iadul si ororile cel il asteapta pe pacatos, sfantul Ioan Botezatorul ne arata cerul in timp ce ne surade. Cu adevarat neasteptata alegerea pictorului si, dupa parerea mea, asta dovedeste geniul lui da Vinci.

Sfantul Ioan este portretizat in chip androgin. Nu stiu de ce Leonardo l-a infatisat astfel, dar cu siguranta se potriveste atat de bine unui sfant.

Imi place foarte mult tabloul Sfantului Ion, si inca n-am descoperit toate motivele pentru care m-a impresionat. Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasa si sugestiva realizare a geniului renascentist.

Cedez impulsului si public insemnarea, fara convingerea ca am spus tot… probabil am sa revin asupra ei.

 

Din nou Sargent

Din nou Sargent. Pentru ca invita la relaxare si pentru vibratia culorilor care transforma si cele mai simple subiecte in scene placute privirii.

Zeita si muritoare – Death and the maiden

Majoritatea insemnarilor au rostul de a-mi purta propriile impresii mai departe de linia gandurilor mele. Incercarea de a interpreta o imagine e plina de aventura, chiar daca apoi citesti notele specialistilor care pot sa sustina alceva. In pictura imi plac mult alegoriile, pentru ca te determina la cautare de sensuri ascunse, la reflectie si chiar meditare. De aceea am sa comentez tabloul lui Hans Baldung Grien si pentru ca mi-a placut un portret realizat de el, despre care am scris aici.

Am sa scriu mai intai despre ce am crezut initial ca descrie tabloul si am sa adaug apoi un comentariu mai exact.

Tabloul lui Baldung Grien infatiseaza alegoria mortii unei tinere. Trist si socant eveniment, care nu avea nevoie de reprezentarea explicita a lacrimilor femeii. Expresia de durere intiparita pe chip, mai ales in privire, e suficient de sugestiva. Epiderma nefiresc de alba, ca si cand personajul deja ar fi pierdut firicelul de viata care o animase scurt timp in urma, contrasteaza puternic cu tonul galbejit si tern al chipului mortii. „Sarutul mortii” cred ca isi pierde sensul si devine impropriu atata timp cat numai dintii ating gura femeii si seamna mai mult a muscatura. Fundalul este trist si chiar inficosator: in dreapta, o silueta intunecata de copac de care sunt atarnate panze de paianjen, probabil. Suprafata plana pe care sunt asezate personajele, este o placa grea de cavou? Posibil… Ce nu inteleg exact sunt hainele care stau sa se desprinda de pe corpul tinerei. Ar putea insemna ca, in trecerea spre dincolo, nu ne sunt de folos vesmintele. Sau doar un gest determinat de surpriza unei intalniri atat de triste si neasteptate… Daca am face abstractie de subiect, de expresia fetei si intruchiparea hada a mortii, parul lung si ondulat, pictat cu atentie pentru detaliu, ar putea sa fie chiar parul unei zeite, iar corpul sau unduit, asemenea. Totusi, mana stanga a mortii isi infige degetele scheletice in carnea sidefie, fara mila.

Chiar daca este „Alegoria mortii”, ar putea fi si alegoria unei maladii necrutatoare, a deznadejdii fara nadejde, a disperarii fara sfarsit, a durerii fara leac…

 

Hans Baldung Grien – Death and the Maiden
1518-20
Oil on panel, 31 x 19 cm
Öffentliche Kunstsammlung, Basel

Dupa ce mi-am notat in memorie comentariile mele, am citit o nota pe un website apreciat. O reproduc aici. Diferentele intre ceea ce am presupus eu si interpretarea mai aproape de adevar, le puteti discerne.

„In this painting a voluptuous young maiden turns to receive the kiss of her lover, only to discover, to her horror, Death. The skeletal figure gently holds her head, a gesture that belies the finality of his impending bite. His patches of wispy hair and rotting skin mock her flowing tresses and supple flesh. The dark setting, unnoticed at first, is a cemetery as she stands on a gravestone, perhaps her own. This Vanitas picture (an image that alludes to the transience of life) typifies Baldung’s predilection for erotically charged twists to more conventional themes, such as the Dance of Death.”

Sursa: http://www.wga.hu