To the heaven…

Numele lui Leonardo da Vinci este indisolubil legat de cel al Mona Lisei, cel mai cunoscut tablou al sau. Protejat intr-un spatiu special la Louvre, pictura naste controverse (pe care probabil am sa le amintesc cu alta ocazie). Obisnuita fiind cu imaginea Mona Lisei (pe care n-am considerat-o niciodata o femeie frumoasa), surasul ei nu ma atrage. Intr-o zi insa am descoperit ultimul tablou al lui Leonardo si am ramas uimita de forta de sugestie a unui personaj pe care nu l-am recunoscut: Sfantul Ioan Botezatorul (Saint John the Baptist). Cred ca tensiunea tabloului e conferita de indexul sfantului indreptat catre cer, intr-un gest de o eleganta extrema… Nu este o promisiune, ci o atentionare: daca nu te-ai uitat niciodata spre cer, e timpul sa o faci (se pare ca explicatia oficiala este cea a importantei botezului in religia crestina). Din nou senzatia aceea ca pictorul se adreseaza privitorului, din orice secol ar fi el. In mod surprinzator, gestul este insotit de zambetul enigmatic al sfantului (similar cu cel al Mona Lisei). In timp ce alti artisti contemporani sau premergatori lui Leonardo ne ameninta, in tablourile religioase, cu iadul si ororile cel il asteapta pe pacatos, sfantul Ioan Botezatorul ne arata cerul in timp ce ne surade. Cu adevarat neasteptata alegerea pictorului si, dupa parerea mea, asta dovedeste geniul lui da Vinci.

Sfantul Ioan este portretizat in chip androgin. Nu stiu de ce Leonardo l-a infatisat astfel, dar cu siguranta se potriveste atat de bine unui sfant.

Imi place foarte mult tabloul Sfantului Ion, si inca n-am descoperit toate motivele pentru care m-a impresionat. Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasa si sugestiva realizare a geniului renascentist.

Cedez impulsului si public insemnarea, fara convingerea ca am spus tot… probabil am sa revin asupra ei.