Majoritatea insemnarilor au rostul de a-mi purta propriile impresii mai departe de linia gandurilor mele. Incercarea de a interpreta o imagine e plina de aventura, chiar daca apoi citesti notele specialistilor care pot sa sustina alceva. In pictura imi plac mult alegoriile, pentru ca te determina la cautare de sensuri ascunse, la reflectie si chiar meditare. De aceea am sa comentez tabloul lui Hans Baldung Grien si pentru ca mi-a placut un portret realizat de el, despre care am scris aici.
Am sa scriu mai intai despre ce am crezut initial ca descrie tabloul si am sa adaug apoi un comentariu mai exact.
Tabloul lui Baldung Grien infatiseaza alegoria mortii unei tinere. Trist si socant eveniment, care nu avea nevoie de reprezentarea explicita a lacrimilor femeii. Expresia de durere intiparita pe chip, mai ales in privire, e suficient de sugestiva. Epiderma nefiresc de alba, ca si cand personajul deja ar fi pierdut firicelul de viata care o animase scurt timp in urma, contrasteaza puternic cu tonul galbejit si tern al chipului mortii. „Sarutul mortii” cred ca isi pierde sensul si devine impropriu atata timp cat numai dintii ating gura femeii si seamna mai mult a muscatura. Fundalul este trist si chiar inficosator: in dreapta, o silueta intunecata de copac de care sunt atarnate panze de paianjen, probabil. Suprafata plana pe care sunt asezate personajele, este o placa grea de cavou? Posibil… Ce nu inteleg exact sunt hainele care stau sa se desprinda de pe corpul tinerei. Ar putea insemna ca, in trecerea spre dincolo, nu ne sunt de folos vesmintele. Sau doar un gest determinat de surpriza unei intalniri atat de triste si neasteptate… Daca am face abstractie de subiect, de expresia fetei si intruchiparea hada a mortii, parul lung si ondulat, pictat cu atentie pentru detaliu, ar putea sa fie chiar parul unei zeite, iar corpul sau unduit, asemenea. Totusi, mana stanga a mortii isi infige degetele scheletice in carnea sidefie, fara mila.
Chiar daca este „Alegoria mortii”, ar putea fi si alegoria unei maladii necrutatoare, a deznadejdii fara nadejde, a disperarii fara sfarsit, a durerii fara leac…
Hans Baldung Grien – Death and the Maiden
1518-20
Oil on panel, 31 x 19 cm
Öffentliche Kunstsammlung, Basel
Dupa ce mi-am notat in memorie comentariile mele, am citit o nota pe un website apreciat. O reproduc aici. Diferentele intre ceea ce am presupus eu si interpretarea mai aproape de adevar, le puteti discerne.
„In this painting a voluptuous young maiden turns to receive the kiss of her lover, only to discover, to her horror, Death. The skeletal figure gently holds her head, a gesture that belies the finality of his impending bite. His patches of wispy hair and rotting skin mock her flowing tresses and supple flesh. The dark setting, unnoticed at first, is a cemetery as she stands on a gravestone, perhaps her own. This Vanitas picture (an image that alludes to the transience of life) typifies Baldung’s predilection for erotically charged twists to more conventional themes, such as the Dance of Death.”
Sursa: http://www.wga.hu
InyoureyesIamhome 
multumesc